În Duminica a 5-a după Rusalii; Ap. Romani 10, 1-10; Ev. Matei 8, 28-34; 9,1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei); glas 4, voscr 5, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie relatează minunea vindecării a doi oameni posedaţi de duhuri necurate sau îndrăciţi, cum mai sunt numiţi, deci, doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor, care, văzându-L pe Iisus apropiindu-Se de ei, au strigat: «Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, înainte de vreme ca să ne chinuieşti?», iar, în acest fel, ei arată că văd în Domnul un chinuitor şi prin acest lucru, au preferat să stea în închisoarea sufletelor lor ca demoni, refuzând să deschidă calea Mântuitorului, Care are putere asupra iadului şi a morţii! Prin urmare, Mântuitorul venise în ţinutul Gadarei, unde a fost întâmpinat de doi demonizaţi care locuiau în morminte şi care îi îngrozeau adeseori pe localnici şi pe toţi cei ce treceau prin ţinuturile acelea. Pentru siguranţă, locuitorii i-au legat de mai multe ori în lanţuri, dar cu putere diavolească, aceştia au rupt de fiecare dată lanţurile şi nimeni nu reuşea să-i potolească! Deci, a venit Domnul şi, văzându-L de departe, demonizaţii s-au apropiat de El, iar diavolii, prefăcându-se că Îl roagă să nu-i pedepsească prin aruncarea lor în valurile mării, I-au cerut ca după e îi va scoate, să-i lase să intre într-o turmă de porci care păştea în locul acela. Şi au ieşit diavolii, care erau «legiuni» şi au intrat în turma de porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în mare. Atunci, păzitorii porcilor, îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat, au alergat în cetate ca să le spună stăpânilor despre pierderea turmei de porci, după care locuitorii cetăţii, constatând paguba şi văzând pe cei doi care fuseseră mai înainte îndrăciţi, că acum şedeau liniştiţi înaintea Lui Iisus, L-au rugat pe Dumnezeu să plece din ţinuturile lor, iar, Dumnezeu doreşte să ne împărtăşească o învăţătură extrem de folositoare şi ne îndeamnă ca să-L chemăm pe Iisus Hristos Domnul, să Se sălăşluiască în sufletul nostru!
«Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti»?
Aşadar, în Duminica a 5-a după Rusalii, Biserica dreptmăritoare ne prezintă un text din Sfânta Evanghelie care la o primă privire poate părea un aspect nereuşit pentru misiunea Domnului, pe Care ne-am obişnuit să-L aflăm predicând şi învăţând mulţimile care în general Îl ascultau, admirându-I învăţătura şi puterea îndumnezeită, dar, iată că în această pericopă se întâmplă cu totul altceva, pentru că Domnul Hristos, în loc să fie admirat şi ovaţionat pentru minunea săvârşită, din păcate este îndemnat ca să plece din ţinutul Gadara, ai cărei locuitori au preţuit mai mult paguba pricinuită prin de pierderea porcilor, decât minunea săvârşită de către Domnul asupra celor doi demonizaţi. Ofuscaţi de faptul că au rămas fără turma de porci, nu au mai putut vedea puterea lui Dumnezeu prin care cei doi demonizaţi au fost vindecaţi, deoarece le-au fost scoase duhurile necurate şi au ajuns din nou oameni normali, cărora Hristos le-a cerut să le spună gadarenilor ceea ce L-au împiedicat ei pe Domnul să spună, rămânând ei «propovăduitori» în locul Mântuitorului. În acest fel, venirea Domnului nu a fost zadarnică şi neroditoare, iar, noi trebuie să învăţăm că nu trebuie să privim aceasta ca pe o întâmplare oarecare, potrivit căreia Hristos a venit, a scos diavolii din doi oameni îndrăciţi, diavoli care au intrat apoi într-o turmă de porci înnecată în mare, iar locuitorii, supăraţi de pagubă, L-au izgonit pe Domnul IisusHristos! Într-un fel, s-ar putea să ni se pară şi nouă, aşa după cum li s-a părut şi gadarenilor, că Domnul este neavenit şi greu de suportat, că nu ne place sau că ne provoacă uneori pagubă înemnată, după cum le-a provocat şi gadarenilor! Dar, noi să nu facem greşeala gadarenilor, alungându-L pe Domnul Hristos din viaţa noastră, dacă nu ne convine învăţătura Lui, pentru că ne pune să facem la metanii, ne îndeamnă la post, ne recomandă să facem rugăciune şi milostenie, care nu sunt chiar uşor de înfăptuit! Dintr-o superficială comoditate, părăsim calea credinţei şi căutăm să facem ceea ce ne stă nouă la îndemână şi ni se pare că este mai uşor! Desigur, Iisus Hristos ne cere un anumit mod de viaţă şi nu ne îngăduie să vorbim orice şi oricui sau să făptuim lucruri nelegiuite, pentru că El este cu adevărat un Dumnezeu exigent şi drept judecător, iar, din acest motiv, ne poate părea greu de suportat! Acesta este şi motivul pentru care unora le este greu ca să se spovedească, să se roage, să renunţe la o parte din bunurile lor pentru a le dărui săracilor, să facă milostenie şi să se jertfească pentru aproapele lor, fiindcă, Dumnezeu doreşte să ne împărtăşească o învăţătură extrem de folositoare şi ne îndeamnă ca să-L chemăm pe Iisus Hristos Domnul, să Se sălăşluiască în sufletul nostru!
Iar demonii Îl rugau, zicând: «Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci»! Şi El le-a zis: ,,Duceţi-vă”! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci.
De multe ori, sideraţi de nebunia lumii în care trăim, parcă Îl primim cu sfială pe Hristos în inima noastră sau Îl respingem şi Îl poftim să şadă undeva, cât mai departe, pentru că mulţi cred în El doar în mod teoretic, adică, Dumnezeu este undeva, nu ştim unde, numai în sufletul nostru nu este pentru că locul Lui nu este în sufletul nostru şi nu Îl interesează, fiecare lucruşor pe care îl săvârşim noi, păcătoşii! Cei care se consideră liberi cugetători ne monitorizează până şi fiecare gând murdar care ne stăruie în minte ori în inimă, iar, pe Domnul Îl izolează undeva departe, pentru a nu Se implica prea în amănunt în viaţa noastră, ca să nu mai spunem că sunt nebuni care Îl consideră pe Domnul un om obişnuit, de aceea, creştinii cu adevărat credincioşi păstrează cu sfinţenie crezul că pe Iisus Hristos trebuie să-L poftim să intre, nu să iasă din viaţa noastră! Deci, trebuie să-L chemăm să Se sălăşluiască în noi, convinşi de faptul că El cunoaşte fiecare cuvânt nepotrivit al nostru, fiecare gând rătăcit care stăruie în minţile noastre şi fiecare faptă reprobabilă pe care o săvârşim! De aceea S-a întrupat şi a venit la noi, ca să locuiască în sufletele noastre şi să rămână în fiinţa noastră, fiind prezent permanent, sălăşluindu-se înlăuntrul fiecăruia dintre noi şi dorind să mântuiască de acolo fiinţa noastră! Cu mare atenţie, deci, nu trebuie să cădem în păcatul în care au căzut gadarenii, acela de a-L socoti pe Hristos «nepoftit» pentru noi, chiar dacă viaţa cu El presupune luptă, iertare, smerenie şi osteneală! E adevărat, El nu ne rezervă vestitele vacanţe şi concedii exotice prin ţări străine, ci, ne cheamă la biserică, să postim, să ne rugăm, să facem milostenie, să ne înfrânăm până şi gândurile, nu doar faptele şi cuvintele necugetate! În loc de concluzie, să spunem că viaţa în Hristos poate părea la un moment dat incomodă şi ostenitoare, chiar păguboasă, aşa cum gadarenii au considerat-o în ţinutul lor! Ei s-au simţit păgubiţi, aşa după cum şi astăzi mai privesc unii la creştinism ca la o religie păguboasă, care nu cultivă bunăstarea şi relaxarea în consumism, cât abstinenţa şi înfrânarea de la poftele trupeşti! E bine, aşadar, să ne trăim viaţa în cumpătare şi cu înţelepciune, iubind pe toţi cei din jurul nostru, iubindu-ne şi pe noi înşine cu moderaţie, dar, mai presus de toate, iubindu-L pe Dumnezeu ca pe nimeni altcineva! În esenţă, considerăm că a-I spune Domnului Hristos «Ce ai cu noi, Iisuse? Ai venit aici să ne chinuieşti?» este ca şi cum a-I zice Mântuitorului vorbe de alungare, iar, aceasta devine reacţia omului copleşit de păcate şi prins în vârtejul ameţitor al pasiunilor înrobitoare! Pentru că Domnul Hristos a venit pe pământ să caute şi să mântuiască pe cel pierdut, să dea odihnă celor împovăraţi de nevoi, pace oamenilor tulburaţi de frici nebănuite, poate apărea ca un tulburător insistent care nu ne lasă ca să ne tihnească lenevia, până ce nu Îl acceptăm pe El în viaţa noastră! Poate că ne întrebăm, cum ne tulbură Iisus Domnul spre a ne vindeca de boala păcatului, dar, privind la El, Care este modelul desăvârşirii absolute, vedem cât de josnică este condiţia noastră păcătoasă faţă de culmea sfinţeniei pentru care a fost zidit omul, creaţia supremă a Tatălui ceresc, pentru că Dumnezeu doreşte să ne împărtăşească o învăţătură extrem de folositoare şi ne îndeamnă ca să-L chemăm pe Iisus Hristos Domnul, să Se sălăşluiască în sufletul nostru!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
