În Duminica a 15-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 4, 6-15; Ev. Matei 22, 35-46 (Cea mai mare poruncă din Lege); glas 2, voscr. 2, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii, ne aduce în atenție şi în chemarea inimii, chiar esenţa Întâmpinării Domnului, fiindcă Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a arătat legiuitorului care L-a întrebat care este cea mai mare poruncă din Lege, că, toată Legea şi Proorocii se cuprind în dragostea de Dumnezeu şi cea de aproapele nostru, cu precizarea necesară că Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el! Sfântul Apostol Pavel, vasul alegerii şi glasul lui Hristos, arătă că dragostea dumnezeiască este cea mai mare virtute, pentru că din cele trei virtuţi: credinţa, nădejdea şi dragostea, mai mare este dragostea (I Corinteni 13, 13), pentru că într-un text relevant al Sfintei Scripturi se arată că: Dragostea este plinirea Legii (Romani 13, 10; Galateni 5, 14), şi legătura desăvîrşirii (Coloseni 3, 14). De-ar avea cineva toate darurile şi toate faptele bune, fără dragostea dumnezeiască nu are nimic bun şi nimic nu foloseşte fără iubirea de Dumnezeu (I Corinteni 13, 1-4). Din toate acestea, putem desluşi cu aplecare profundă, cât de mare este comoara cea negrăită a dragostei de Dumnezeu, ca o preasfântă virtute a vieţuirii noastre. Omul poate să câştige dragostea de Dumnezeu prin virtuţile care ajută mintea omului să câştige dragostea dumnezeiască, dar mai mult decât toate, rugăciunea cea curată, căci prin aceasta, mintea iscoditoare, căutându-L pe Dumnezeu, iese afară din toate cele îngrăditoare, pentru că una este dragostea de Dumnezeu ce se câştigă prin rugăciunea cea curată şi alta este dragostea de Dumnezeu, ca energie necreată şi ca dar divin! Desigur, îndepărtându-ne de Hristos, ca în lumea secularizată de astăzi, această lume devine întuneric, pentru că nu ne poate pregăti pentru viaţa cea veşnică, plină de bucuria veşnicei comuniunii cu Dumnezeu Cel Întrupat prin învăţăturile Fiului Său, Cel Care este Cale şi ţintă prin îndemnuri dumnezeieşti, prin modelul de Om pe care ni l-a dat şi prin puterea de a-I urma!
,,Învăţătorule, care poruncă este mai mare din Lege”?
Aşadar, în Duminica a 15-a după Rusalii, după Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, pentru a înţelege «Cea mai mare poruncă din Lege» (iată, că şi rimează!!), vom reda textul Evanghelistului Matei (22, 35-46), în care ne spune că unul dintre învăţătorii de Lege, «ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? şi El i-a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău! Aceasta este marea şi întâia poruncă! Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi! În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii”! Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, zicând: ,,Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este?”. Zis-au Lui: Al lui David.
Zis-a lor: ,,Cum, deci, David, în duh, Îl numeşte pe El Domn”? – zicând:
,,Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale! Deci, dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui”?
Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe». Prin cuget smerit, putem realiza că alta este dragostea sufletului şi alta este aceea ce vine în el de la Duhul Sfânt. De aceea, dragostea dintâi este mai moderată şi pusă în mişcare de voinţa noastră, chiar este şi răpită uşor de către duhurile cele necurate, când nu ţinem cu tărie la hotărârea noastră, iar, cealaltă, aşa de mult aprinde sufletul de dragostea către Dumnezeu, încât toate părţile lui se lipesc de dulceaţa cea negrăită şi infinită, căci mintea umplându-se atunci de lucrarea duhovnicească, se face ca un izvor din care ţâşneşte dragostea şi bucuria, aşa cum subliniază Părintele Dumitru Stăniloae, («Teologia morală», vol. 3, 1981, p. 256). Cu siguranţă, pentru că Dumnezeu Preamilostivul, un singur lucru vrea: răspunsul cu iubire de la noi, pentru iubirea Lui! Pe Dumnezeu nu Îl încălzeşte nici postul nostru, nici rugăciunea noastră, nici metaniile noastre şi nici faptele noastre bune, pentru că Dumnezeu poate rezolva toţi săracii din lume şi toţi amărâţii şi bătuţii de soartă! El ne lasă nouă marele favor ca să-i ajutăm pe năpăstuiţi, să ne unim cu Dumnezeu, prin aproapele nostru, prin acel amărât care-i şi fratele lui Hristos! E demnă de amintit povestioara în care un om generos a dat o haină de pomană, iar, când s-a dus a doua zi în târg a găsit-o acolo, după care a privit cu atenţie şi a văzut că era haina lui. Atunci, s-a supărat, zicând că în veci nu o să mai dea de pomană, pentru că a vrut ca să-l ajute pe cel sărac şi el a pus-o la vânzare în târg. Dar, noaptea L-a visat pe Mântuitorul Hristos îmbrăcat cu haina lui, spunându-i să nu mai cârtească pentru că El S-a e îmbrăcat cu haina pe care i-a dat-o săracului! Deci, nu trebuie să ne intereseze, ce a făcut acela cu haina, mai ales că problemele oamenilor, inclusiv mâncarea, le rezolvă Dumnezeu prin sfinţii Săi. Dar, pentru ca să rezolve Dumnezeu problemele, trebuie să faci ceva mai înainte: să ierţi şi să iubeşti, că acest tip de minuni nu-l dă Dumnezeu decât celor care iartă şi iubesc sincer şi adevărat, numai şi numai pentru că Dumnezeu Cel Întrupat prin învăţăturile Fiului Său este Cale şi ţintă prin îndemnuri dumnezeieşti, prin modelul de Om pe care ni l-a dat şi prin puterea de a-I urma!
,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău! Aceasta este marea şi întâia poruncă”!
Iar, ca să-l invocăm pe Sfântul Spiridon, cel pe care l-am sărbătorit de curând, acesta a mers într-o dimineaţă la turma lui! Deşi era episcop, dar de oi şi de capre nu s-a lăsat toată viaţa, ca un cioban veritabil. De fapt, Sf. Spiridon a fost episcop peste turma lui Hristos cuvântătoare şi cioban peste turma necuvântătoare de oi şi capre, trăind chiar din lucrul mâinilor lui toată viaţa. Deci, dimineaţa, când s-a dus la turma de oi şi capre, a găsit nişte hoţi care erau încremeniţi, fiindcă nu se puteau mişca şi plângeau, după care i-au spus că au venit să fure, dar, a venit un înger care i-a ţintuit acolo nemişcaţi. Atunci, sfântul a făcut rugăciuni pentru ei, de au putut să-şi mişte picioarele şi, uimiţi, au plecat, dar, mai miraţi au fost atunci când au auzit un glas care-i striga să vină înapoi. Simţeau că le e frică pentru că o să-i dea pe mâna legiuitorilor, însă, Sfântul Spiridon, le-a dat un berbec pentru că s-au «ostenit» toată noaptea! Aşa că poţi să te rogi, după ce ierţi şi iubeşti cu adevărat, chiar şi pe cei care au greşit! De multe ori, noi credem că suntem corecţi şi drepţi, dar, se întâmplă ca din zece păcătoşi, cu dreptatea să pierzi opt şi câştigi doar doi, însă, cu iubirea pierzi doi şi câştigi opt. Cu iubirea credem că nu se rezolvă totul, că mai trebuie şi dreptatea, dar, de multe ori, am pierdut cu corectitudinea şi cu dreptatea noastră! Cel care ne produce necazuri, ar trebui felicitat, de aceea, trebuie să-i explici: Uite, în loc să caut necazuri, că-s uşor de găsit, văd că, tu mi le-ai adus! Noi, avem un mare necaz cu moartea, pentru că fiecare dintre noi, avem o frică de moarte pentru că nu e pregătită partea cealaltă de dincolo de viaţa aceasta, iar, atunci, nu ne convine «puntea» care se numeşte moarte. E greu să înţelegem că pregătirea lumii de dincolo se face căutând necazuri, cât mai multe necazuri în această lume bântuită de violenţă, de pandemii, de războaie, de cataclisme, iar, cu cât facem cele mai multe eforturi în folosul aproapelui, acesta fiind bun, mai puţin bun, poate un om rău, o fire nemernică, un hoţ de drumul mare, cu timpul, s-ar putea să capete încredere în noi şi să se îndrepte spre fapte bune! Aşadar, trebuie să înţelegem că în dragostea naturală este activ şi omul păcătos, însă, mai presus de această treaptă se află aceea în care lucrează dragostea lui Dumnezeu prin rugăciune curată şi prin energie necreată, prin bunăvoinţă dumnezeiască, cea care este darul lui Dumnezeu. Ca să înţelegem prin ceea ce cunoaşte omul că a ajuns la dragostea de Dumnezeu, mai întâi să conştientizăm iubirea pentru sfinţenia creştinului care a dobândit această preafericită şi nepreţuită virtute a dragostei de Dumnezeul Care Întrupat prin învăţăturile Fiului Său este Cale şi ţintă prin îndemnuri dumnezeieşti, prin modelul de Om pe care ni l-a dat şi prin puterea de a-I urma!
SĂ-L URMĂM PE HRISTOS DOMNUL! LA MULŢI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
