În Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1 (Luarea crucii şi urmarea lui Hristos); glas 6, voscr. 6, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii constituie un prilej de a tâlcui acest prea sfânt praznic al Înălţării Sfintei Cruci, la care ne-am învrednicit să aducem în mijloc nişte măr¬turii mult mai de demult, ca să ne putem da seama când a început şi cum a ajuns până la noi praznicul acesta. Că sfânt este simbolul Crucii, întru totul adevărat, cu mult înainte de veacul Mântuitorului, Care trebuia să Se răstignească pe cruce. Cu ochii inimii mai vedem taina lemnului crucii şi puterea lui, pentru că în viaţa aceasta, pururea suntem amărâţi de păcate şi de necazuri şi de pagube, dar, dacă vom privi la lemnul crucii lui Hristos, cum El a răbdat mai mult decât noi, atunci se îndulceşte necazul nostru şi nu mai este amar ca fierea! Când ne aducem aminte, câte sfinte patimi şi preaînfricoşate a răbdat Hristos pentru noi, se îndulceşte durerea amară a vieţii noastre, pentru că ne gândim că noi nu am răbdat nimic pentru dragostea Lui, aşa că a fost aşezată Sfânta Cruce în săptămâna de la mijloc a postului celui de patruzeci de zile pentru faptul că Sfântul Post de patruzeci de zile se aseamănă cu izvorul cel din Amara, din pricina asprimii, amărăciunii şi a lipsei de trai bun ce ne face postul. După cum dumnezeiescul Moise când a băgat lemnul în mijlocul izvorului l-a îndulcit, la fel şi Dumnezeu, Care ne trece prin Marea Roşie cea spirituală şi ne scoate de la nevăzutul Faraon, prin lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, îndulceşte amărăciunea postului şi ne mângâie pe noi care trăim ca în pustia păcatului, până ce ne va duce, prin Învierea Lui, la Ierusalimul cel spiritual. Deoarece crucea se numeşte şi «pomul vieţii», iar acel pom a fost sădit în mijlocul raiului, în chip potrivit şi dumnezeieştii Părinţi l-au sădit pe acesta în mijlocul postului celui de patruzeci de zile ca să ne amintească de faptul că Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, ca să lucrăm şi noi mai mult pentru El, cu nevoinţele noastre şi cu nădejdea slavei care ni s-a dat prin jertfa pe Cruce!
,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”!
Aşadar, în Duminica a 3-a din Post, în timpul vecerniei acestei zile, sâmbătă seara, după Doxologia cea Mare, Sfânta Cruce este adusă într-o procesiune solemnă în mijlocul Bisericii, având loc un ritual special de închinare, şi rămânând acolo toată săptămâna. De altfel, în imnologia acestei duminici remarcăm faptul că tema Sfintei Cruci nu este dezvoltată în termeni de suferinţă, ci în termeni de biruinţă şi de bucurie negrăită! Înţelesul este că fiind la înjumătăţirea Postului, pe de o parte străduinţele noastre spirituale, dacă sunt sincere şi consecvente, încep să se facă simţite, iar, povara lor devine mai anevoioasă, deoarece simțim nevoia de sprijin şi de încurajare. Pe de altă parte, suportând această osteneală, parcurgând drumul până la acest punct, începem să vedem sfârşitul călătoriei noastre, iar luminile Paştelui cresc în strălucire. Postul ar trebui să fie propria noastră răstignire, trăirea noastră, aşa cum este ea, limitată, a poruncii lui Hristos pe care o auzim în pericopa evanghelică a acestei Duminici: «Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: ,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri”! Şi le zicea lor: ,,Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”! (Matei VIII, 34-38 şi 9,1) pentru că Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, ca să lucrăm şi noi mai mult pentru El, cu nevoinţele noastre şi cu nădejdea slavei care ni s-a dat prin jertfa pe Cruce!
,,Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el”!
Crucea lui Hristos este mai întâi Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Care cu preascumpul şi preasfântul Său Sânge a sfinţit-o pe ea şi pe noi ne-a răscumpărat! Totodată, Sfânta Cruce este arma cu care Mântuitorul lumii, Dumnezeu, l-a biruit pe diavol, iar, această biruitoare armă a lui Hristos, cu care s-a biruit satana şi puterile întunericului, trebuie păstrată în loc de cinste, cu toată sfinţenia! Nu în cele din urmă, Crucea lui Hristos este pecetea Dumnezeului Celui Viu. Acest lucru s-a adeverit atunci când Iezechiel a zărit o vedenie şi un înger al Domnului care striga cu glas mare: „Alergaţi pe uliţele Ierusalimului şi însemnaţi pe frunte pe robii Dumnezeului Cel Viu cu litera «Tau», adică «T» – care are forma crucii – şi când va veni sabia Domnului, va cruţa Dumnezeu pe toţi cei însemnaţi pe frunţile lor. Şi a fost că a venit sabia Domnului de la tânăr până la bătrân şi numai cei însemnaţi pe fruntea lor de îngerul Domnului erau scutiţi de primejdie şi de moar¬tea sabiei (Iezechiel 9, 4-6). Să mai reţinem că Sfântul Ioan Evanghelistul, după ce arată descoperirile cele mari despre sfârşitul lumii, despre taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, spune: „Am văzut, apoi, alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici ma¬rea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 7, 2-3). Sfânta Cruce este însemnul sfânt prin care S-a înălţat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus de tot numele. Ce măreţie, prin faptul că prin Sfânta Cruce L-a preaînălţat Dumnezeu Părintele pe Dumnezeu Cuvântul, pentru că a răbdat moarte de ocară şi moarte de cruce şi L-a suit pe El mai presus de toată stăpânia Creaţiei Sale! Pentru că văzând semnul cinstitei cruci, marele Constantin Împăratul, deşi încă neavând credinţă deplină, a cunoscut că este semnul creştinilor şi a poruncit mai întâi de toate să se facă o cruce de aur, după chipul aceleia care i s-a arătat lui pe cer, ca să se poarte înaintea oştirilor sale, iar, mergând împotriva lui Maxenţiu, a dobândit biruinţă mare! Aşa că, nimeni de pe pământ, din cei care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi, nu se poate mântui fără cruce. Se spune că omul smerit e următor al lui Hristos şi e demn ca să poarte cu bucurie cru¬cea sa, aducându-şi aminte că crucea lui Hristos a fost cu atâtea milioane şi milioane de ori mai mare decât crucea lui, fiindcă a răbdat fiind fără de păcat şi atâtea patimi câte nu poate cuprinde mintea omenească! În final, să spunem că în Sinaxarul Duminicii Sfintei Cruci găsim următoarele spuse: «Pentru că în timpul postului celui de patruzeci de zile ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite din pricina amărăciunii postului, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne mângâie. Dacă Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, oare nu trebuie ca şi noi să lucrăm mai mult pentru El? Nevoinţele noastre ni se uşurează când ni se aduce aminte şi de nădejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Căci după cum Mântuitorul nostru, urcându-se pe Cruce, a fost slăvit prin felul necinstit prin care s-au purtat oamenii cu El şi prin amărăciunile ce l-au pricinuit, tot aşa trebuie să facem şi noi ca să fim slăviţi împreună cu El, cu toate că îndurăm cu greu nevoinţele postului», ceea ce înseamnă că Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, ca să lucrăm şi noi mai mult pentru El, cu nevoinţele noastre şi cu nădejdea slavei care ni s-a dat prin jertfa pe Cruce!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
