Anul 2012. În Valea Jiului iarna a venit mai devreme fără să ţină cont de aşteptările oamenilor care, totuşi, o ştiau că vine şi o aşteptau la început de decembrie. A venit la început de noiembrie şi nu a venit sfios. A venit foarte viguros. Fulgi mari, cât o vrabie, cădeau pe caldarâmul care, parcă, era pregătit să-i primească protector. În câteva ore pământul era acoperit de un strat de zăpadă foarte gros. Administraţia localităţii din vestul Văii Jiului a avut iniţiativa folosirii utilajelor pentru a curăţi carosabilul. Un buldozer de mare capacitate, cu o lamă care avea dimensiuni impresionante, se mişca vioi şi cu spor.
Într-un moment, când utilajul de deszăpezire înainta, am apreciat că distanţa creată între mine şi el îmi va oferi posibilitatea să trec prin spatele lui. Dar nu a fost să fie aşa căci am alunecat şi am căzut. Cu un mare efort am reuşit să mă ridic înainte de a ajunge utilajul la punctul mecanizat. Dar, vai! Când m-am considerat în afara pericolului, persoana care lucra pe utilaj a cuplat mersul înapoi. Vedeam cum utilajul vine spre mine iar eu, deşi conştientizam că trebuie să mă ridic, eram blocat fără a avea reacţia practică de a mă ridica. Orice manifestare în această direcţie era însoţită de o nouă alunecare. În acest timp utilajul continua să vină către mine.
În acest moment am simţit, apoi am văzut prezenţa a trei siluete de abur alb-gălbui care se întrebau dacă să mă salveze sau nu. Una dintre ele era hotărâtă să mă salveze, spunând că îi este milă de mine. A doua a spus un da neutru, iar a treia a spus că nu trebuie să fiu salvat. Şi cum vorba lungă e… pierzanie curată, am văzut o altă siluetă transparentă de culoare alb-argintie, prezentă lângă mine care a privit autoritar către cele trei siluete transparente. Avea mânecile cămăşii suflecate. A urcat repede lângă conducătorul utilajului, a decuplat maneta mersului înapoi şi a pus piciorul stâng pe pedala de frână. Utilajul s-a oprit doar la aproximativ 10 centimetri departe de mine. În acel moment o forţă blândă, mângâietoare şi protectoare m-a adus pe verticală şi am început să merg ca şi cum nu s-ar fi întâmplat ceva grav.
Am avut o trăire sufletească a omului înţelegător, chiar tolerant cu atitudinea comportamentală a conducătorului utilajului folosit pentru deszăpezire. De iertare!
Cu această stare de spirit am intrat în apartament şi am revăzut, ca pe un ecran, întreaga întâmplare. În cele trei persoane am conştientizat un câmp energetic specific feminin, iar în persoana care a urcat în cabina utilajului am recunoscut forma de energie specifică bărbaţilor. Această energie am recunoscut-o ca fiind aparţinătoare Părintelui Protosinghel Arsenie Boca. Mi-am dat seama că Preacuviosul Părinte Arsenie din atemporalitatea spiritului său a ştiut desfăşurarea evenimentelor şi a fost prezent lângă mine, apărându-mă. Altfel eu eram strivit de utilaj.
***
O altă întâmplare a avut loc într-o dimineaţă când se îngâna ziua cu noaptea, iar zorile prevesteau venirea luminii.
Cu o zi înainte muncitorii care lucrau la carosabilul străzii au dislocat bordurile şi până la apariţia posibilităţii de a le transporta la locul convenit le-au stivuit pe trotuar. Cu toate că se simţeau zorile, cerul era acoperit de nori groşi, iar întunericul, specific începutului de iarnă, era dens, foarte greu de pătruns. Fiind în întârziere am început să alerg spre staţie, iar privirea iscodea prin întuneric dacă apare microbuzul. În momentul acela eu nu am văzut o bordură mai mică, aflată printr-o întâmplare în mijlocul trotuarului.
Fiind pe direcţia mea de alergare am lovit-o puternic, iar eu am fost proiectat puternic pe orizontală, spre înainte. În acel moment am simţit două braţe puternice care mă susţineau, amortizându-mi contactul cu solul. În acelaşi timp am simţit sub mine un „pat” de aer cu o densitate care, practic, a anulat căderea mea gravitaţională şi am fost depus pe sol fără a avea consecinţe neplăcute.
Şi de această dată am recunoscut lângă mine pe Părintele Protosinghel Arsenie Boca cu care eu eram în legătură spirituală încă dinainte de a pleca din casă.
Trebuie să spun că eu am un colţ al camerei unde lucrez, plin cu cărţile apărute până la timpul când s-a produs această întâmplare şi zilnic sunt în dialog cu El căci l-am cunoscut în Duh. Cei care l-au cunoscut pe Părintele-fie în viaţă, fie în Duh afirmăm fără reţinere că nu am mai întâlnit până la El un suflet atât de elevat şi îl încadrăm în rândul sfinţilor. În viaţă fiind, el ştia desfăşurarea evenimentelor, iar după naşterea Sa în ceruri, doar să-l rugăm şi la necaz face tot ce poate ca să ne ajute-totul- în numele lui Iisus Hristos şi al PreaSfintei şi Pururea Fecioară Maria.
Pelerinajele la Prislop care impresionează prin numărul mare al celor care-l caută sufleteşte pe Părintele, cât şi prin diversivitatea acestora, până la toată gama de fiinţe umane, aduc după sine o reală purificare sufletească. Simţi liniştea şi duhul lui sfânt care dăinuie chiar înainte de a intra în mănăstire.
Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a deschis în suflet calea spre El. Părintele Arsenie Boca ar trebui canonizat şi prin mărturia noastră, a tuturor, a celor cărora ne-a influenţat într-un fel viaţa.
Personal cred că va fi canonizat, dar asta va rândui Dumnezeu. Pentru a intra în ceata sfiinţilor e o lucrare a lui Dumnezeu, dar şi a oamenilori aleşi pentru aceasta.
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu
