Unicitatea omului în univers este dată de deosebirile pe care acesta le prezintă față de plante și animale. Dacă plantele trăiesc toată viața în același loc, fiind norocoase dacă sămânța le este purtată de vânt într-un loc mai bun cu teren mai fertil și climă mai propice și dacă animalele nu-și pot schimba modul de viață, decât să își asigure un trai mai îndestulat…ei bine, omul nu numai că are posibilitatea de a se muta din loc în loc, dar poate să schimbe în viața sa tot ce dorește.
Omul are posibilitatea de a crea. Are posibilitatea de a-și construi o locuință, de a deveni parte integrantă a unei țări, societăți sau familii, de a-și alege meseria, de a trăi pentru el și pentru alții în armonie. Și cel mai important dintre toate, poate să se schimbe pe sine însuși și poate să iși schimbe împătimirile. Poate fugi din calea răului și se poate apropia în același timp de bine.
În viața reală și cea de zi cu zi, această libertate se reflectă în mare măsură în activitățile profesionale pe care le desfășurăm. În slujba Domnului, ca preot, se fac alegeri importante în viață, se asculta, se tace și se învață. Este alegerea fiecăruia să-și deschidă sufletul spre această meserie, să îi creeze sufletului cele mai propice condiții și cel mai important de a-i ajuta și pe cei din jur să trăiască în același mod prin împărtășirea tainelor dumnezeiești, prin propagarea credinței și a legilor Domnului. Că se dă greș uneori în viață, trebuie să ne asumăm acest lucru. Că s-a făcut bine, răspunsul ni-l va da Dumnezeu.
Și dacă avem toate aceste posibilități, de ce alegem cei mai mulți dintre noi să trăim asemenea plantelor sau animalelor? De unde știm ce oameni suntem, ce șanse și ce limite avem? Până la sfârșitul vieții trebuie să avem satisfacția că ne-am provocat pe noi înșine, că ne-am luptat cu răul, că am făcut pact cu binele și că am aflat necăutate. Odată cu noi, se schimbă și viața noastră.
Întâlnim adeseori adolescenți rebeli, oameni închiși în ei care nu acceptă schimbări în viața lor. Și nu că ar fi ușor, temperamentul și caracterul sunt cele mai înrădăcinate însușiri ale omului care se schimbă cu foarte mare greutate. Nu suntem absolut deloc obligați să urmăm viața celorlalți oameni apropiați nouă, nici să mergem după ei ca vagonul ce urmărește locomotiva pe șină. Nu! Viața noastră este rezultatul alegerilor noastre personale.
Dimitri Semenik așeza pe paginile cărții ‘’Dragostea-cum să o dobândim, cum să o păstrăm’’ cinci cunoscute păreri de rău ale muribunzilor pe care le-a formulat Bronnie Ware. Se prezentau astfel: ‘’ Îmi pare rău că nu am avut curajul să trăiesc viața care mi se potrivea, nu viața pe care o așteptau de la mine alții.’’, ‘’Îmi pare rău că nu am muncit atât de mult.’’, ‘’Îmi pare rău că n-am avut curajul să-mi exprim sentimentele.’’, ‘’Îmi pare rău că n-am ținut legătura cu prietenii.’’ și ultima, ‘’Îmi pare rău că nu mi-am permis să fiu mai fericit(ă).’’ După cum vedem, ne dăm ușor seama că cele cinci păreri de rău fundamentale constă în lucruri extrem de simple, la libera voie a fiecăruia.
Toate vizează lucruri pe care orice om le poate face, în orice moment al vieții sale cu minim de voință și timp. Voința vine din dorința reală de a deveni mai fericit și de a profita de posibilitățile unice și irepetabile pe care ni le oferă viața.
Dacă dorim să ne schimbăm viața nu trebuie să începem cu cariera, cu câștigurile materiale, sau cu relațiile amoroase. Ci cu noi înșine, cu propria persoană. Dacă sufletul omului trăiește în pace și armonie, el este fericit, oricare ar fi posibilitățile lui materiale. Dacă sufletul în schimb e bolnav, el va fi nefericit, indiferent de lucrurile materiale.
Viața ne va învăța ce este mai important în această lume. Ne naștem săraci și goi, plecăm mai bogați cu-un rând de haine…să acceptăm schimbarea! Să ne construim o viață așa cum ne dorim!
Preot Ion Tomescu
