Viața ca o poveste – O decizie greșită

1413

Se mutaseră de curând. O casă în natură era tot ceea ce-și doreau, după pierderea dureroasă suferită. Domnul Eusebiu cumpărase casa, îndrăgostit de peisajul și amplasarea acesteia. Veniseră, el cu fiul de 13 ani, Andrei, și răsfățata familiei – cățeaua Eda. Se obișnuiseră, relativ repede, cu naveta … ce erau 20 km pe șosea pentru o mașină bună și un șofer experimentat? Domnul Eusebiu era arhitect și lucra la un proiect care-i adusese multe nopți albe… Lucrurile nu se așezau în practică cu iuțeala cu care-i ieșiseră pe hârtie! Colac peste pupăză, Andrei își găsise un prieten în împrejurimi, un oarecare Matei, la care fugea de mai multe ori pe zi, iar Eda, își găsise un companion, probabil un ciobănesc, deși nu putea spune cu precizie…Timpul trecu, și într-o zi domnul Eusebiu se trezi cu o cățea gestantă. I se păruse lui că Eda era mai somnolentă, mânca mai mult și era tot mai rotundă, dar cu problemele care nu-i dădeau pace, tot amânase să se ocupe… și iată rezultatul! Supărat, alungă cățelul care se autoinvitase de un timp în curte, și-l apostrofă pe Andrei pentru timpul petrecut cu Matei! Într-una din zile trebuia să vadă ce era cu acesta… să nu aibă și din partea lui surprize! Eda fătă într-un final șase pui… Domnul Eusebiu nici nu vru să-i vadă… Cât ce cățeaua își reveni ceru să fie aruncați. Andrei îi scosese din curte cu ochii în lacrimi… Nu mai auzise nimic de ei de atunci. Timpul trecuse… iar lucrurile merseseră din rău în mai rău… Avea foarte mult de lucru… așa că nu băgă de seamă la timp că Edei nu îi era bine. Într-o dimineață o găsi fără suflare… iar pe Andrei, plângând încet, pe verandă… Atunci înțelese: greșise, din nou… îi neglijase pe toți! Fusese orb și în ceea ce o privise pe soția sa, Eufrosina… Ea nu spusese nimic. Suferise în tăcere… încercase să nu-i tulbure lui viața cu necazurile ei. Îi părăsise când Andrei avea 10 ani. Ce mai avea de pierdut?
Își luă paltonul din cui și o porni fără țintă prin grădină… doar el cu gândurile și amintirile… cu întrebările pe care și le punea acum, deși ar fi trebuit să și le pună cu mult timp în urmă! Deschise automat și cufundat în gânduri poarta și ieși în plin câmp… Aerul era rece și îi făcea bine… îl ajuta să-și limpezească gândurile, să pună cap la cap tot ceea ce se întâmplase și să înțeleagă totul… Zăpada începea să-i scârțâie sub bocanci… Zgomotul pe care îl făcea îl trezi: înaintase mult în câmp! Ei bine, acum avea să se întoarcă, tocmai la timp pentru masă! Îi era foame, o foame accentuată de mersul încordat și de stres… Trebuia să îl împace și pe Andrei. Încă nu știa ce îi va spune… Andrei era tot ceea ce mai rămăsese din familia sa. Cu coada ochiului văzu petele negre. La început, crezu că erau pietre… dar se mișcau… Observă, cu îngrijorare crescândă, că se grupaseră și înaintau spre el… Înțelese, cu spaimă: erau lupi! Se întoarse brusc, și începu să urce pieptiș dealul… ,,Repede!” Erau din ce în ce mai aproape… I se părea că nu înainta deloc… Broboane de sudoare i se prelingeau pe ceafă și față… Sub palton era ud, de parcă făcuse duș… ,,…nu va ajunge la timp” i se înșurubă în creier… Le simțea ochii sfredelindu-l în spate, în timp ce respirația i se făcea tot mai greoaie… Încă un pas și… … Andrei deschisese poarta dinspre câmp a grădinii… Larg… Nu era singur! Era însoțit de șase câini. Puternici! ,,Tata, venim!” se auzi strigătul, și până domnul Eusebiu să poată articula ceva, băiețandrul împreună cu câinii se puseră în mișcare… Domnul Eusebiu se văzu prins între cele două tabere… Câinii care-l însoțiseră pe Andrei îl înconjurară… și așteptau, mârâind, cu ochii holbați…Andrei ajunse lângă el. ,,De ce ai făcut-o? Ești în pericol, Andrei!” bâigui… ,,Și ce vrei să fac tata, să te las lupilor? Ori noi, ori…” răspunse Andrei, cu ochi scăpărători. Băiatul lui! Devenea bărbat! Gândurile i se sparseră în mii de bucăți… Lupii atacară… Câinii răspunseră: urlete, lătrături furioase, mușcături, schelălăieli… Unuia dintre lupi îi fu sfâșiată o labă. Haita se aruncă asupra lui… Suficient timp pentru ca oamenii și câini să se retragă și să închidă poartă către haos….
……
Intrară în casă… câinii îi urmară… unul șchiopăta… O dâră subțire de sânge se scurgea din rană… Andrei nu spuse nimic. Domnul Eusebiu fu cel care întrebă, cu un glas pe care nu și-l recunoscu: ,,Câinii – sunt puii Edei ?”…Andrei dădu afirmativ din cap. Domnului Eusebiu îi curse, lungă, o lacrimă… ,,Și…Matei?”… ,,Nenea Matei, e cel la care i-am dus de mici și care m-a ajutat să-i cresc. A fost medic veterinar… Știe totul despre câini!”
Ce însemnă să iei o hotărâre pe negândite?
Însemnă să pierzi. TOTUL! Nu mai spuse niciunul nimic… Doar se priviră își zâmbiră și pansară câinele rănit…
………..
Vizitele la veterinar deveniră obișnuințe…Vecinul Matei se dovedi a fi un bun ascultător; el știu a răspunde multor întrebări rostite și nerostite ca și a domoli durerea și frustrările, fiind exact acel tip de om de care singuraticul și încercatul domn Eusebiu avea atât de multă nevoie… Mai mult de atât, își descoperiră pasiuni comune și între ei se legă o prietenie de nezdruncinat! Pentru Andrei, întâlnirea cu nenea Matei fu lumina care-i dezvălui drumul prin viață! Ani mai târziu, Andrei – student la medicină veterinară, îi căuta sfaturile și ajutorul…
Viața ne aduce deseori la răspântii… și ne obligă să luăm una sau mai multe decizii… Unele vor fi bune și ne vom felicita pentru inspirația avută! Altele, vor fi având nevoie de îmbunătățiri… însă… luarea lor, indiferent de moment sau presiune, trebuie făcută după o analiză ,,la rece” a tuturor datelor avute… pentru că, o decizie acceptabilă poate fi îmbunătățită, însă una greșită – poate să răstoarne tot ceea ce iubim, știm sau suntem!
Doina Pînișoară Dafincescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here