„Anacreon era un poet de curte la greci, căruia îi plăcea să stea printre domni şi să fie întreţinut de ei. S-a născut la Teos, şi a avut grijă doar să trăiască BINE! A reuşit, deoarece a ajuns până la vârsta de 85 de ani, şi poate că ar fi atins chiar 100 de ani, dacă nu i-ar fi rămas în gât un bob de strugure, care l-a sufocat! Ca să evite neplăcerile, el nu s-a angajat în nimic: nici în politică, nici în amor!” (Istoria grecilor” de Indro Montanelli – pag. 71 – Editura Artemis).
La începutul mileniului III, avem şi noi în România Anacreonii noştri. Spre deosebire de grecul antic Anacreon, Anacreonii noştri se angajează şi-n politică şi-n amor!
Are şi Gorjul Anacreonii săi! Acum când se anunţă „curăţenia de primăvară”, acum când se produc „schimbări la vârf!”, la Anacreonii – contemporani ai României şi ai Gorjului – nu le-aş dori, fireşte, să aibă soarta sufocatului cu un bob de strugure, dar le-aş aminti următoarele versuri din marele poet Vasile Militaru:
„Triste zile mai duc astăzi
Oamenii-n grădina vieţii
Trandafirii mor în umbră şi se
Lăfăiesc SCAIEŢII”!
Profesor Teodor T. Voicu
