Vezi ce a transmis PNL Gorj

641

Comunicat PNL Gorj:

„Aproximativ 50 de agenți economici care-și desfășoară activitatea în diverse domenii: producție, servicii, construcții, transporturi, etc. au participat la dezbaterea organizată de Partidul Național Liberal, filiala Gorj, la Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”. O administrație prietenoasă cu investitorii este ceea ce așteaptă oamenii de afaceri din Gorj, astfel încât să-și poată dezvolta investițiile și să creeze noi locuri de muncă.

Dezbaterea a fost moderată de președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, alături de primarul municipiului Tg-Jiu -Marcel Romanescu și primarul municipiului Motru – Gigel Jianu.
Oamenii de afaceri au semnalat faptul că mediul privat nu a fost ascultat și sprijinit, motiv pentru care în Tg-Jiu nu există, în acest moment, o zonă industrială unde să poată fi plasate investiții. Unul dintre investitorii târgujieni prezenți la dezbatere, care-și desfășoară activitatea în domeniul producerii și comercializării de produse din mase plastice, a atras atenția asupta faptului că derulează un proiect, în cadrul căruia înființează aproximativ 300 de locuri de muncă, însă nu are garanția că va putea respecta termenele propuse, dat fiind faptul că întâmpină numeroase dificultăți în privința racordării spațiului în care-și desfășoară activitatea, la utilități. Deși fabrica este amplasată în zona de nord a municipiului Tg-Jiu, recunoascută ca fiind zonă industrială, acolo nu există racorduri și nici canalizare pentru ape uzate industriale. Lipsa unei zone industriale reale este principalul motiv pentru care la Tg-Jiu nu vin investitori. În zona Rostramo, accesul mașinilor de greu tonaj este restricționat, dar fiind faptul că spațiul se află chiar în oraș.
Unul dintre cei mai vechi oameni de afaceri din Tg-Jiu, a cărui firmă a fost înființată în anul 1990, a atras atenția asupra faptului că societatea trebuie să funcționeze pe criterii corecte, iar problema lipsei de forță de muncă este una reală în județul Gorj, chiar dacă este un județ cu o rată ridicată a sărăciei. Este o problemă de mentalitate a unora care preferă să primească ajutoare sociale, gândind că „e mai bine să primești un leu la umbră, decât 2 lei la soare”.
Deputatul Dan Vilceanu a mentionat ca Partidul National Liberal a depus o inițiativa legislativă, conform careia, persoanele care beneficiază de ajutor social si care refuza un loc de munca, vor pierde ajutorul oferit de stat.
Unul dintre agenții economici a precizat că are anunțate 100 de locuri de muncă vacante, dar gorjenii nu s-au arătat interesați de ele, deși salariile sunt peste minimul pe economie.
În privința parcului de la Rostramo, agenții economici au solicitat să fie realizată infrastructura și au precizat că acolo nu este parc industrial, pentru că mașinile de peste 3 tone au acces limitat, iar pentru a avea acces cu camioane în parc trebuie achitate taxe suplimentare.
Transportatorii au ridicat problema infrastructurii rutiere și a taxelor extrem de ridicate pe care sunt nevoiți să le achite. Podul din zona Lainici este o barieră în fața exportatorilor, au spus transportatorii. De ani de zile nu s-a găsit o soluție pentru rezolvarea acestei probleme, știut fiind faptul că exporturile se fac din zona de Vest. Pentru a ajunge la Tg-jiu, camioanele cu un tonaj de peste 30 de tone nu pot trece peste podul de la Lainici, astfel ca, pentru a ajunge la Tg-Jiu, camioanele sunt nevoite să facă un ocol de 200 de km. Mai mult decât atât, în Tg-Jiu nu există nici măcar o parcare pentru camioane, iar în intenția de a realiza una pe cont propriu, transportatorii s-au lovit de hățișul birocratic, fiind necesare nenumărate autorizații.
În domeniul hotelier, situația este și mai gravă. Unul dintre reprezentanții hotelierilor, prezent la dezbatere, a semnalat faptul că gradul de ocupare, la Tg-Jiu, este de 22%, iar afacerile în acest domeniu nu au nicio șansă de a se dezvolta, dimpotrivă. Omul de afaceri a precizat că a început activitatea cu 80 de angajați, acum are 50 și probabil va fi nevoit să facă din nou restructurări, pentru că această activitate este suprataxată de stat, hotelierii fiind nevoiți să achite inclusiv taxă de fonotecă. Mai mult decât atât, hotelierii achită taxă de pat, cuantumul nefiind diferențiat în funcție de zonă. Practic, pentru un pat într-un hotel din Tg-Jiu se achită acceași taxă ca pentru un hotel în centrul Bucureștiului, sau în Mamaia.
Un agent economic din Tg-Jiu care își desfășoară activitatea în domeniul serviciilor a precizat că impozitarea la Tg-Jiu este inechitabilă, iar taxarea nejustificată. El a spus că plătește o concesiune de 2 lei/mp/zi, în Tg-Jiu, în condițiile în care, în Timișoara, cel mai mare preț este de 1,5 lei/mp/zi. Hățișul birocratic și miile de hârtii și autorizații sunt alte piedici în calea oamenilor care doresc să investească la Tg-Jiu.
Oamenii de afaceri au mai spus că în fiecare domeniu de activitate există, inclusiv în Gorj, lideri de piață, iar aceia sunt cei care ar trebui să fie consultați de autorități pentru găsirea celor mai eficiente soluții, din partea lor exist\nd deschiderea necesara de a colabora cu autoritatile locale.
Primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu, și-a manifestat deschiderea spre colaborarea cu oamenii de afaceri și a precizat că va fi achiesa la propunerile mediului de afaceri. De asemenea, a precizat că în zona Rostramo și-au manifestat interesul de a investi și alți oameni de afaceri, iar autoritățile locale se preocupă, în această perioadă, de asiguraraea utilităților.
Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a precizat că în localitatea pe care o conduce, deja s-au implementat două scheme de ajutor de minimis, prin care sunt acordate facilități investitorilor privați. El și-a manifestat deschiderea de a oferi sprijin oamenilor de afaceri care vor să-și relocheze activități, în zona Motru.
Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a dat asigurari oamenilor de afaceri că toate propunerilor făcute în cadrul acestei dezbateri se vor materializa în proiecte de hotărâre pentru consiliile locale, sau în inițiative legislative, după caz, astfel încât Gorjul să ofere oportunități de dezvoltare mediului de afaceri si sa nu mai existe piedici in calea investitorilor privati.
Totodata, deputatul a precizat ca a depus un amendament, la Codul Fiscal, privind modul de calcul al impozitului pentru cladirile nerezidentiale, amendament respins de majoritatea din Parlament, insa propunerea de schimbare a modului in care se face evaluarea cladirilor nerezidentiale a fost reluata, printr-o initiativa legislativa.
Partidul National Liberal, filiala Gorj, va organiza periodic astfel de dezbateri cu reprezentantii mediului de afaceri din Gorj, iar problemele ridicate de oamenii de afaceri sunt o prioritate si deja se fac demersuri pentru a fi solutionate. In privinta accesului in zonele cu restrictii de tonaj, prin implicarea primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu, solutiile vor fi gasite intr-un termen scurt, iar in privinta rezolvarii problemelor care necesita investitii de anvergura din partea primariei, acestea vor fi implementate pe termen mediu”.

Departamentul Comunicare al PNL Gorj,
Denisa ȘUȚĂ

3 COMENTARII

  1. Zice un om de afaceri vechi: „Unul dintre cei mai vechi oameni de afaceri din Tg-Jiu, …. a atras atenția asupra faptului că …. problema lipsei de forță de muncă este una reală în județul Gorj, chiar dacă este un județ cu o rată ridicată a sărăciei. Este o problemă de mentalitate a unora care preferă să primească ajutoare sociale, gândind că „e mai bine să primești un leu la umbră, decât 2 lei la soare”. Asa o fi oare? De ce nu incercati, voi, oamenii noi, de afaceri, salarii omenesti? Ca cele de la Consiliul Judetean, Primarii, Deconcentrate, Prefectura, adica la fel cu cele de la Stat? Sa vedeti ca va fi coada la angajare. Nu cumva problema e in primul rand cu schimbarea mentalitatii voastre?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here