Următoarea bătălie la care a participat tatăl meu a fost Bătălia pentru Crimeea, 30 octombrie 1941 – 4 iulie 1942, unde trupele române au luptat alături de cele germane.
Peninsula Crimeea a avut o importanță deosebită, atât pentru Germania, cât și pentru Uniunea Sovietică. Pentru Reich, cucerirea peninsulei constituia condiția fundamentală în vederea continuării ofensivei la est de Nipru și spre Caucaz, unde se aflau zăcăminte de petrol importante pentru funcționarea mașinii de război germane. Stăpânirea Crimeei asigura în același timp controlul asupra Mării Negre, a Mării Azov și a flancului sudic al frontului est-european. Pentru sovietici ea reprezenta un permanent pericol în flancul drept și spatele trupelor Wehrmacht-ului care înaintaseră deja mult dincolo de Nipru.
Crimeea a fost scena unora dintre cele mai sângeroase lupte de pe frontul de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Puterile Axei au suferit pierderi grele în încercarea de înaintare, în vara și toamna anului 1941, prin istmul care leagă peninsula de restul Ucrainei, la Perekop. După ce s-a reușit traversarea istmului, germanii au ocupat cea mai mare parte a Crimeii, cu excepția fortăreței Sevastopol. Luptele pentru cucerirea Sevastopolului au durat 250 de zile, din 30 octombrie 1941 până pe 4 iulie 1942.
Ofensiva germano-română a început la 24 septembrie 1941, prin atacul executat de diviziile Corpului 54 armată german, din Armata 11 (comandant: generalul Erich von Manstein), în istmul Perekop, situat în nord-vestul peninsulei. Puternicele rezistențe opuse de inamic, în pozițiile fortificate, și contraofensiva sovietică, de la nord de Marea de Azov, au determinat oprirea înaintării la 29 septembrie. Ofensiva germană a fost reluată la 11 octombrie, când Corpul 54 armată a fost întărit cu Detașamentul motorizat român „colonel Korne”, iar de la 21 octombrie, s-au alăturat Corpul 30 armată și Corpul de Munte român (brigăzile 1 mixtă munte și 8 cavalerie), comandat de generalul Gheorghe Avramescu, prin istmul Salkovo, situat în nord-vestul peninsulei.
După 10 zile de lupte grele, forțele germane și române au rupt apărarea inamicului din istmuri, trecând la urmărire, spre Simferopol (capitala peninsulei), care a fost cucerit la 1 noiembrie 1941. Înaintarea a continuat apoi spre Sevastopol, cu Corpul 54 armată și Detașamentul motorizat „colonel Kome”, spre Feodosia și Ialta cu Corpul 30 armată și spre Kerci cu Corpul 42 armată, care fusese introdus în luptă la sfârșitul lunii octombrie 1941. Concomitent, Corpul de Munte român, care profitând de succesele germane de la sud de Perekop, reușise să străpungă pozițiile fortificate sovietice din istmurile Genicesk, Salkovo şi Ciongar, a început deplasarea spre sudul peninsulei cu Brigada 1 mixtă munte spre Alusta și Sudak și cu Brigada 8 cavalerie spre Kerci.
În pofida zăpezii abundente și a gerului aspru, forțele germane și române au reușit să încercuiască Sevastopolul, până la 14 noiembrie, și să cucerească o mare parte din Peninsula Kerci, stăpânind, cu puține excepții, întreaga peninsulă Crimeea. Configurația terenului, extrem de favorabilă apărării, multitudinea mijloacelor de luptă existente în zonă, cele trei centuri fortificate și rezistența deosebit de dârză opusă de trupele sovietice, au făcut ca acțiunile militare desfășurate pentru cucerirea Sevastopolului, să se transforme într-un adevărat asediu, care a durat aproape șase luni (de la 21 noiembrie 1941, până la 4 iulie 1942), la lupte participând și forțe române.
Concomitent cu asediul Sevastopolului, trupele germane și române au acționat și în Peninsula Kerci, reușind să oprească inițial și apoi să elimine, la sfârșitul lunii mai 1942, forțele sovietice din zonă, concentrându-și apoi efortul pentru cucerirea Sevastopolului (7 iunie – 4 iulie 1942). Victoria germano-română din peninsula Crimeea a avut o importanță esențială pentru continuarea operațiunilor militare spre Stalingrad și Caucaz.
Sursa: https://crispedia.ro/batalia-din-crimeea-septembrie-1941-iulie-1942
Povestiri din război
Ajunși la Medvedivka, localitate din nord-estul Peninsulei Crimeea am primit ordin să trecem la urmărirea și nimicirea inamicului pe direcția: Djankoi – Simferopol (capitala peninsulei), care, prin încercuire, a fost cucerit la 1 noiembrie 1941. La această bătălie au participat și alte forțe ale Armatei Române și Germane.
Timp de două luni și jumătate am participat la asigurarea ordinii în oraș. Aici trăiau și familii de români deportați din Basarabia. Eu m-am împrietenit cu unul dintre aceștia. Era învățător. În apropierea Crăciunului, m-a invitat să merg la el acasă pentru a-l sărbătorii împreună. M-am bucurat foarte mult de invitația făcută. I-am comunicat faptul că, mai întâi trebuie să obțin aprobarea de la comandanții mei și apoi îi dau răspuns. În timpul sărbătorilor de iarnă a fost o perioadă de liniște în oraș, iar comandanții, pe toate liniile ierarhice, până la comandantul Brigăzii, mă apreciau, așa că, am fost recompensat cu o învoire de 6 ore, chiar în ziua de Crăciun. Prietenul meu basarabean a venit și m-a luat de la unitate, în jurul orei 12, după ce a venit de la biserică. A promis comandantului meu de companie că tot el mă aduce înapoi.
Am mers împreună acasă la el. Am intrat într-o cameră destul de mare unde era o masă de opt persoane, pregătită de sărbătoare. În cameră erau șase persoane. Doi bătrânei, care erau părinții prietenului meu, soția și trei copii mititei. Lateral, spre unul din colțul camerei, era un brad stufos, cam de doi metri de înalt, împodobit cu beteală din hârtie colorată, bucățele mici de vată, ca și fulgii de zăpadă, și globulețe de toate culorile. Am rămas uimit de frumusețea pomului de iarnă. Eu nu mai văzusem unul așa de mare și de încărcat ca acesta. Gazda m-a poftit să iau loc la masă alături de el. În capul mesei stătea tatăl său, în stânga soția sa, iar în dreapta băiatul lui. Urmam eu, copii și soția, care era ocupată cu așezarea bucatelor pe masă. Înainte de a începe să mâncăm, ne-am ridicat în picioare cu toții, iar bătrânul a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română. De fapt, cât am stat la ei, au vorbit numai românește. Pe timpul mesei am povestit fiecare despre cum am ajuns la Simferopol. La sfârșitul mesei, s-au așezat lângă pomul de iarnă, s-au luat de mâini și au început să cânte colinde de Crăciun și să joace în jurul bradului. M-au invitat și pe mine. Ce bine m-am simțit lângă ei. Mă gândeam la ai mei de acasă. Ce făceau ei acum? Aveau oare ce pune pe masă? Voi mai ajunge să-i văd vreodată? Gazdele m-au trezit din visare. Au zis să mă bucur de această zi sfântă și să am tot timpul credința în Dumnezeu, că numai așa voi putea ajunge acasă la familia mea. La ora 17:30 mi-am luat rămas bun de la gazde, mulțumindu-le de această zi frumoasă și, însoțit de prietenul meu, m-am întors la unitate. Am ajuns cu câteva minute înainte de ora 18:00, când îmi expira învoirea. Comandantul de pluton, dar și cel de companie au fost bucuroși că m-am înapoiat la timp și sănătos. Le-am povestit și lor și colegilor mei cum mi-am petrecut ziua de Crăciun. Uitasem, pentru câteva ore, de ororile războiului.
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretar executiv al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj (A.N.C.E.„R.M.” Gorj)
