Veşti bune pentru sportivii de la ACS Raideri Târgu-Jiu

749

Dacă anul 2017 a fost mai sărac pentru amatorii de Rallycross din Gorj, în 2018 autorităţile locale şi-au întors din nou faţa către această disciplină sportivă. ACS Raideri Târgu-Jiu, adevăraţi pioneri în sportul de profil, vor primi o susţinere mai mare, iar Campionatul Național de Rallycross va reveni pe meleagurile noastre. Piloţii de la Raideri declarau că în sezonul precedent şi-au atins 90% dintre obiective, iar acum au aspiraţii şi mai mari. “Din fericire pentru noi, v-o spunem cu bucurie, anul 2018 a început într-o notă mai bună. Am obţinut ceva finanţări de la Consiliul Local şi Primăria municipiului Târgu Jiu.

Vom organiza, cu siguranţă, etapa de la Târgu Jiu, care este programată pe 25-26 august şi încercăm să asigurăm prezenţa sportivilor noştri la toate etapele din Campionatul Naţional de Rallycross şi Campionatul Naţional de Slalom Paralel, dar şi la micile evenimente de motorsport din zona noastră. Dacă vom avea buget, vom păşi şi în alte discipline mai costisitoare. Încercăm să ajungem la o etapă de coastă, la etapa tradiţională de la Rânca, cu două monoposturi. Anul trecut, am fost reprezentaţi de preşedintele clubului, cu un monopost buggy, anul acesta încercăm să ajungem cu două, pentru că oamenilor le place foarte mult specificul nostru şi experienţa noastră este foarte intensă în cadrul acestui campionat”, a declarat vicepreşedintele clubului, Cristian Dunavăţu. Piloţii gorjeni îşi propun cât mai multe titluri naţionale în 2018. “Ne propunem titlurile de campion naţional atât pentru Slalom Paralel, cât şi pentru RallyCross, dacă ne referim la celelalte poziţii, ne dorim să ocupăm locuri cât mai înalte pe podium, prin toţi sportivii noştri, prin seniori, prin juniori. Acesta este obiectivul oricărui club de automobilism”, a afirmat Dunavăţu.

Rezultatele premiate la Gala Campionilor F.R.A.S (2017)
1. Victor Neamțu – locul III la clasa JUNIORI BUGGY / CNRC;
2. Vasile-Florin Șerban (multiplu campion național) – locul I la clasa SUPERBUGGY / CNRC;
3. Cristian Dunavățu – (multiplu campion național) a obținut:
•Locul II la clasa BUGGY 1600 / CNRC;
•Locul II la clasa SUPERBUGGY / CNRC;
•Locul III la clasa OPEN / CNRC;
•Locul III la clasa BUGGY / CNSP;
4. Alin Drondoie – locul I la clasa BUGGY / CNSP;
5. Florin Pătroi a obținut:
•Locul II la clasa BUGGY / CNSP;
•Locul III la clasa SUPERBUGGY / CNRC;
6. Dragoș Turcu – Dragos Turcu (Târgu Mureș) a obținut locul II la clasa H1 / CNRC;
7. Echipa ACS Raideri Tg a obținut locul III în clasamentul pe echipe / CNRC.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.