Veste neașteptată primită de fostul patron al clubului FTE de la judecători

465

Petre Stăncioi, afaceristul care a pus pe jar Poliția la sfârșitul lunii mai a anului trecut, după ce a fugit din arestul la domiciliu, a primit, luni, o nouă veste de la judecători. Magistrații au verificat măsurile preventive dispuse în dosarul de furt de bijuterii. În timp ce doi dintre colegii săi au primit control judiciar, acesta a aflat că va rămâne în arest și nu o lună, ci două. ”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Stăncioi Petre. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Stăncioi Petre pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 ianuarie 2017, până la data de 16 martie 2017”, a stabilit magistratul de caz, din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu.
Decizia nu a fost contestată deocamdată. Bărbatul de 45 de ani a fost trimis în judecată, în luna februarie a anului trecut, pentru furt calificat, alături de alți cinci inculpați, sub acuzația că ar fi sustras bijuterii din aur și ceasuri din casele mai multor persoane, printre care și cea a a unui afacerist și a unor avocați. După ce a fugit din arest la domiciliu, în mai, Stăncioi a fost prins de polițiști pe 14 iunie, într-un bar, din localitatea Drăguțești. Atunci s-a dat în spectacol, în momentul în care a fost condus după gratii. ”Nu am fugit. Am mers încet. Ce aveți? Cine să mă ajute? Nu m-am ascuns. M-am predat eu singur. Nu am comis nicio infracțiune. M-au luat de dragul vostru”, a spus acesta.
Târgujianul a devenit ”celebru” în 2001, când ar fi incendiat uşa apartamentului unui comisar șef de la Serviciul Economic al IPJ Gorj. În același an a incendiat mașina fostului şef al Poliţiei Municipale și pe cea a adjunctului comandantului de la acea vreme.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here