Vernisaj expoziţie de fotografie – Lumea în alb şi negru

423

Fotoclubul C.N.E.T. vă învită luni, 18 februarie 2013, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de fotografie „Alb Negru”, ce va avea loc la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”. Expun lucrări de fotografie membrii Fotoclubului C.N.E.T. din cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu.

„Un univers în alb şi negru ce comunică în modul cel mai direct cu privitorul, deşteptând ecouri în propria reflexivitate a acestuia.” Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” găzduieşte în perioada 18-28 februarie 2013 Expoziţia de fotografie „Alb Negru” a membrilor Fotoclubului C.N.E.T. Înfiinţat în luna octombrie a anului trecut, Fotoclubul C.N.E.T. se bucură de o activitate susţinută din partea elevilor de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Dovadă stau cele cinci expoziţii organizate până în prezent, trei individuale şi două de grup, care s-au bucurat de aprecieri în rândul pasionaţilor de fotografie. De această dată membrii Fotoclubului C.N.E.T. propun târgujienilor o expoziţie de fotografii, în alb negru, care surprind prin compoziţie, perspectivă şi creativitate. Vor expune lucrări: Andreea Denisa Vlădulescu, Celia Constantin, Cristina Pietroi, Andreea Dinu, Florina Mazăre, Luiza Feroiu, Ivona Garoafă, Adelina Gigă, Luiza Ghigeanu, Cristina Ilinca, Andreea Popescu, Roxana Vasile, Cristina Zgăbaia, alături de prof. Andrei Popete-Pătraşcu.

Interesul pentru fotografia monocromă
Pasionaţii de fotografie care vor trece în aceste zile pragul Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, pentru a vizita expoziţia Fotoclubului C.N.E.T., vor putea admira şi câteva aparate de fotografiat din colecţia muzeului. „Apariţia aparatelor foto digitale a reprezentat un pas în pierderea interesului pentru fotografia alb negru. Pregătind expoziţia „Alb Negru” am realizat că acest tip de fotografie necesită cunoştinţe în plus decât cele pentru fotografia color. Pentru a obţine fotografii alb negru reuşite trebuie surprinse forme bine definite, texturi interesante şi tonuri neutre, toate acestea pentru a substitui lipsa culorilor”, ne-a declarat Andreea Denisa Vlădulescu, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta, alături de ceilalţi membri ai Fotoclubului C.N.E.T. au reuşit să surprindă în imagini expresive o lume care, deşi în alb-negru, transmite privitorului emoţia unei călătorii de profundă reflecţie.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here