Verificări printre târgujienii fără contract pentru serviciile de salubrizare

1551

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au desfășurat o acțiune de verificare pe str. Ulmului, str. Ioan Budai Deleanu, str. Măgura, str. Dimitrie Cantemir, în scopul depistării persoanelor care nu au încheiat contracte de salubrizare cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare, precum și în scopul inițierii procedurii de instituire a taxei speciale de salubrizare în cazul refuzului încheierii contractelor de salubrizare.

Au fost depistate și identificate 42 de persoane fizice care nu respectau prevederile legale în acest sens, iar în urma discuțiilor purtate la fața locului, reprezentanții S.C. POLARIS M. HOLDING S.R.L. au încheiat un număr de 35 contracte de salubrizare, fiind depistate totodată 7 cazuri în care contractele de salubrizare au fost reziliate pentru neachitarea serviciilor prestate anterior. Acțiunile de verificare a contractelor de salubrizare vor continua și în perioada următoare pe toată raza municipiului Târgu Jiu, intervenindu-se cu prioritate în zonele în care s-au depozitat în mod ilegal cantități mari de deșeuri.

1 COMENTARIU

  1. DENUNTATI IMEDIAT, CU O PLANGERE PENALA LA PARCHET, CONTRACTELE SI ABUZUL MILITIEI CORPULUI LOCAL AL GARDIENILOR PUBLICI! DIN PUNCT DE VEDERE CONSTITUTIONAL NU POTI OBLIGA PE NIMENI SA INCHEIE CONTRACT CU SPAGARII DE LA polaris. MAREA MAJORITATE A UAT-URILOR DIN GORJ A RENUNTAT LA CONTRACTELE CU ACEASTA FIRMA DE DOI BANI!!! NU MAI AU CLIENTI SI, IN LOC SA IMPACHETEZE SI SA SE CARE DIN JUDET, MERG CU MILITIA LOCALA SA SEMNEZE CONTRACTE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here