Verdict în dosarul furturilor de carne de la hala din Târgu-Jiu!

885

Magistrații gorjeni au dat verdictul în dosarul în care fiul unor patroni din hala de carne de la Târgu-Jiu a fost acuzat că ar fi furat de la concurență în mod repetat diverse cantități pentru a le revinde apoi.
Bogdan Ciobescu a fost identificat de polițiști în baza imaginilor surprinse de camerele de monitorizare video, însă acum acesta a scăpat fără vreo condamnare. Fapta sa nu i-a adus probleme în cazier, pentru că a reușit să se împace cu păgubitul și, astfel, dosarul a rămas fără obiect, judecătorii luând act de noua situație, una favorabilă inculpatului.
“Încetează procesul penal faţă de inculpatul Ciobescu Dumitru-Bogdan cetăţean român, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (…)ca urmare a împăcării părţilor. Constată stinsă acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Bicheru Constantin.
Constată că inculpatul Ciobescu Dumitru-Bogdan a fost reţinut 24 h, de la data de 19.04.2018, ora 14,10 până la data de 20.04.2018, ora 14,10”, se arată în verdictul magistraților. În acest dosar inculpatul a și fost reținut pentru 24 de ore, iar acum instanța a dispus încetarea măsurii controlului judiciar care i-a fost aplicată lui Ciobescu.
Și el și Constantin Bicheru au fost obligați de judecători să plătească fiecare câte 400 de lei cheltuieli judiciare statului român. Sentința nu este definitivă, putând fi contestată, deși e puțin probabil să mai formuleze cineva apel.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Marwan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here