Curtea Militară de Apel București a pronunțat decizia definitivă într-un dosar de evaziune fiscală în care inculpat a fost un pompier militar din cadrul ISU Gorj. Cosmin Bercan Mărăscu fusese condamnat la începutul toamnei la 1 an de închisoare, cu suspendare, de către Tribunalul Militar Timișoara, dar pedeapsa a fost contestată de procurori, care au reușit să obțină la instanța superioară o majorare a acesteia. „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara împotriva sentinței penale nr. 22/15.09.2020 a Tribunalului Militar Timișoara. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi în fond, rejudecând: Înlătură dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005 și majorează pedeapsa aplicată inculpatului plt.adj. MĂRĂSCU-BERCAN COSMIN pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art.9 alin.1 lit. a) din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii”, se arată în decizia instanței militare. Pompierul gorjean a fost găsit vinovat de evaziune fiscală după ce între 2012 și 2016 a filmat și fotografiat nunți și botezuri pentru care a încasat bani, dar nu a emis și documente fiscale. Acesta desfășoară și în prezent activitatea respectivă, dar într-un cadru legal, activitatea nefiind incompatibilă cu cea de pompier. Conform documentelor de la dosar, inspectorii de la Fisc au făcut un „inventar” al postărilor pe care acesta le-a făcut pe Facebook și au constatat că pentru o parte dintre acestea nu au fost tăiate facturi și chitanțe. Pe parcursul cercetărilor și a procesului, inculpatul a recunoscut faptele și a achitat inclusiv prejudiciul stabilit de anchetatori. Inițial, inspectorii de la ANAF au stabilit un prejudiciu de vreo 5.700 de lei, dar, ulterior, suma a crescut la peste 11.000 de lei, ISU Gorj fiind obligat să recurgă la reținerea lunară a unei sume de bani din salariul angajatului său până la stingerea completă a datoriei. Pe parcursul procesului gorjeanul a sperat să se aleagă doar cu o amendă, așa cum au mai fost situații de acest gen, dar magistrații au fost de o cu totul altă opinie. „Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, că nu a mai beneficiat de renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anterior datei comiterii infracțiunii, că nu s-a sustras de la urmărirea penală sau judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului. De asemenea, în raport de persoana inculpatului și de conduita sa anterioară – statutul său social, evoluția în cariera militară, caracterizări favorabile depuse la dosar – instanța apreciază că există elemente suficiente pentru a ajunge la concluzia că inculpatul s-ar putea îndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse și că nu există pericolul ca acesta să săvârșească o nouă infracțiune. Însă, condiția prevăzută la art.80 alin.1 lit. a) C.pen. nu este îndeplinită, întrucât infracțiunea săvârșită nu prezintă o gravitate redusă. Nici condiția prevăzută la art.80 alin.2 lit.d) C.pen. nu este îndeplinită, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat având o valoare superioară celei prevăzute de lege, întrucât, potrivit art.187 C.pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”, se arată în motivarea deciziei judecătorilor.
Gelu Ionescu
evazionistul tarii, clar. cei care s-au imbogatit peste noapte nu li se mai confisca nimic.