Verdict final în dosarul morții unei cântărețe de muzică populară din Gorj!

3688

La aproape un deceniu de la producerea unei tragedii pe raza comunei Peștișani, instanțele de judecată au reușit să pronunțe un verdict final și să stabilească a cui a fost vinovăția pentru cele întâmplate. Inculpat în acest dosar a fost un tânăr din Tismana, Adrian Sergiu Geagu, pe care anchetatorii l-au acuzat că a produs accidentul mortal în urma căruia și-a pierdut viața iubita sa, Alina Firiza.

Alina era o tânără interpretă de muzică populară, de loc dintr-un sat din apropiere de Baia de Aramă, ea fiind înscrisă atunci la cursurile Școlii de Artă Populară de la Târgu-Jiu, având în față o carieră care, din păcate, a fost curmată brusc. Anchetatorii susțin că, până la sosirea echipelor de prim ajutor, inculpatul a mutat victima pe scaunul șoferului pentru a da impresia că el a fost, de fapt, doar pasager, nu conducător auto. Probele care să îl incrimineze pe Geagu au fost strânse de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pe parcursul a trei ani, timp în care inculpatul a pledat mereu ca nevinovat. Geagu a susținut același lucru și pe parcursul următorilor ani care s-au scurs până la pronunțarea unui verdict final. Curtea de Apel Craiova este cea care, miercuri, a pronunțat sentința definitivă în acest dosar. „Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, inculpatul Geagu Sergiu Adrian, părţile civile Firiza Matei Ion, Firiza Matei Marieta, Firiza Matei Fănel, Firiza Matei Elisaveta, Bălu Maria şi partea responsabilă civilmente Uniqua Asigurări SA Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 1110 pronunţată la data de 30 mai 2018 de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 13615/318/2016. Respinge cererea apelantului parte civilă Firiza Ion privind cheltuielile judiciare în apel. Obligă apelantul inculpat Geagu Sergiu Adrian, apelantele părţi civile Firiza Matei Ion, Firiza Matei Marieta, Firiza Matei Fănel, Firiza Matei Elisaveta, Bălu Maria şi apelanta parte responsabilă civilmente Uniqua Asigurări SA Bucureşti la plata sumei de câte 300 de lei fiecare cheltuieli judiciare statului, restul cheltuielilor judiciare din apel urmând a rămâne în sarcina statului. Definitivă”, a decis Curtea de Apel Craiova. Dosarul a fost la această instanță încă din toamna anului 2018, după ce, anterior, Judecătoria Târgu-Jiu a pronunțat o sentință de condamnare a inculpatului. Acum sentința de la Târgu-Jiu este cea care rămâne definitivă, Geagu urmând să aibă probleme în cazier pentru mulți ani de acum încolo. „Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, sub supraveghere, pe o perioadă de 8 ani, termen de încercare. (…)Impune inculpatului Geagu Sergiu Adrian obligaţia de a nu conduce niciun vehicul pe durata termenului de încercare”, se arată în decizia instanței de la Târgu-Jiu, devenită definitivă prin hotărârea Curții de Apel Craiova. Prin aceiași decizie au fost stabilite și sumele pe care ar urma să le primească drept despăgubiri rudele tinerei moarte în accidentul de la Peștișani. „Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Firiza Matei Ion şi obligă partea responsabilă civilmente S.C.Uniqa Asigurări SA la plata către partea civilă Firiza Matei Ion a sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Firiza Matei Marieta şi obligă partea responsabilă civilmente S.C.Uniqa Asigurări SA la plata către partea civilă Firiza Matei Marieta a sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Firiza Matei Fănel şi obligă partea responsabilă civilmente S.C.Uniqa Asigurări SA la plata către partea civilă Firiza Matei Fănel a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Firiza Elisaveta şi obligă partea responsabilă civilmente S.C.Uniqa Asigurări SA la plata către partea civilă Firiza Elisaveta a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Bălu Maria şi obligă partea responsabilă civilmente S.C.Uniqa Asigurări SA la plata către partea civilă Bălu Maria a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli judiciare statului”, mai prevede decizia instanței de judecată. Inculpatul mai are de achitat rudelor tinerei moarte și 8000 d elei cheltuieli judiciare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here