Verdict amânat pentru o hârtie

262

Unul dintre dosarele trimise de DNA Craiova pe rolul Tribunalului Gorj bate pasul pe loc pentru că Primăria Padeș nu reușește să clarifice situația civilă a unuia dintre inculpații din proces. Gheorghe Ogrădeanu este acuzat de anchetatori că a încasat subvenții de la APIA fără să aibă teren pe raza comunei Padeș, cererea sa prin care a primit bani pentru 23 de hectare fiind verificată de o cumnată, Otilia Arjocu, trimisă în judecată și în alte dosare. Avocații bărbatului spun însă că el are în proprietate mai mult decât suprafața amintită, procurorii neverificând la momentul efectuării anchetei o greșeală din actele de stare civilă, un strămoș al acestuia figurând în acte cu prenumele de “Ioan” în loc de “Ion”, ceea ce ar fi dus la acuzarea lui Ogrădeanu că nu este moștenitorul acelor pământuri. Judecătorul de caz a anunțat ieri că, pentru a treia oară, cere Primăriei Padeș să clarifice lucrurile, problema fiind că la primăria respectivă conducerea este una interimară, edilul în funcție, Mihăiță Troacă fiind arestat preventiv și judecat, la rândul său, într-un alt dosar penal.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here