Verdict al judecătorilor pentru Fluerătoru

1176

Fostul lider sindical al minerilor din zona Motru, Cristea Fluerătoru, mai are de așteptat până când va afla dacă pedeapsa privativă de libertate pe care o execută acum va fi sau nu majorată. Compartimentul de Executări Penale ceruse în cursul verii o contopire a pedepselor pe care judecătorii le pronunțaseră în ultimii ani împotriva celui care devenise și om de afaceri, nu doar lider al minerilor motreni. Tribunalul Gorj a dispus acum ca solicitarea ce-l vizează pe Fluerătoru să fie judecată la Dolj și asta din simplul motiv că acolo își ispășește acesta pedeapsa pe care a primit-o cu executare în urmă cu câteva luni. „Declină în favoarea Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cererii privind persoana condamnată Fluerătoru Cristea, în prezent deţinută în Penitenciarul Craiova. În baza art.398 rap.la art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. În baza art.272 al.1 C.pr.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Gorj, a sumei de 313 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu. Fără cale de atac”, a decis instanța.
Șapte ani și jumătate de închisoare are de executat Cristea Fluerătoru, după ce a fost găsit vinovat de acuzațiile de evaziune fiscală. Dar aceasta nu este singura pedeapsă pronunțată de judecători la adresa acestuia. Într-unul dintre dosare, cel care viza un prejudiciu de un milion de lei la modernizarea drumului dintre Slivilești și Motru, fostul sindicalist devenit și om de afaceri a executat o parte din pedeapsa dispusă de judecători împotriva sa. În acel dosar el a fost și în arest preventiv, dar și sub control judiciar, toate aceste perioade urmând să fie calculate la pedeapsa pe care Fluerătoru o va primi pentru toate ilegalitățile de care a fost acuzat și condamnat deja.
În ultimii ani inculpatul avea deja o parte din pedepse contopite, de la 3 ani cu executare ajungându-se la 6 ani cu perioadă de supraveghere. În principiu el a fost găsit vinovat tot pentru acuzațiile de evaziune fiscală, pe care le-a negat mereu, deși la ultima condamnare a fost obligat să suporte despăgubiri de peste 1,2 milioane lei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here