Vecinii au trecut la acțiune! Rablele din Petroșani, ridicate și casate!

1264

Poate părea surprinzător, dar primarul din Petroșani chiar le-a pus gând rău mașinilor pe care proprietarii le-au abandonat, chiar și de ani de zile, pe domeniul public. Tiberiu Iacob Ridzi a anunțat ieri că autoritățile locale chiar au trecut la ridicarea mașinilor care nu au mai fost puse în mișcare de o bună perioadă de timp și care nici nu au mai fost urnite din loc de cine știe când. În textul care însoțește fotografiile, edilul anunță că până la mijlocul lunii viitoare vor fi ridicate de pe domeniul public nu mai puțin de 23 de astfel de autoturisme, iar proprietarii riscă amenzi și de câte 2000 de lei, mai mari uneori decât valoarea rablelor pe care le-au abandonat. Unele dintre mașini sunt uitate de stăpânii lor chiar pe bulevardul cel mai circulat din oraș, cel care asigură tranzitul spre Târgu-Jiu și Hațeg. „În cazul în care proprietarul sau deținătorul legal nu se conformează somației primite, vehiculul va fi ridicat de pe domeniul public, conform prevederilor legale, trecând în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Totodată, se va aplica și o sancțiune contravențională, care poate ajunge până la 2.000 lei. Până la acest moment, au fost fotografiate și identificate 23 de vehicule, din care 8 vehicule fără stăpân și 15 vehicule abandonate, fiind ridicate de pe domeniul public de către proprietari sau deținătorii legali 7 vehicule. Îi rog pe toți cetățenii municipiului Petroșani să înțeleagă rolul acțiunii derulate în această perioadă, fiind în beneficiul întregii comunități locale”, a transmis Ridzi.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.