Vârsta iubirilor nebune (I)

(Nuvelă publicată în vol. „La vârsta senectuții”)
Nimic nu poate fi mai obsesiv decât o dragoste stinsă înainte de a se săvârşi şi care s-a localizat în mintea bărbatului sau a femeii. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Un birou cu funcţionari, bărbaţi şi femei, în care predomină femeile; majoritatea sunt tinere şi frumoase. Bărbaţii maturi sunt mai profunzi, cu experienţă în ale vieţii acumulată în timp, iar femeile, nu au decât atuul tinereţii şi al gingăşiei. Un amalgam de sexe şi vârste la care participă fiecare cu ce are. Bărbaţii evoluați privesc spre colegele lor cu îngăduinţă, dar şi cu „lăcomia” masculină, dorind s-o „aibă” pe cea considerată de el mai drăguţă dintre ele, chiar dacă acasă sunt aşteptaţi cu speranţe, dragoste şi dorinţe de amor de pofticioasele lor soţii, funcţionare la rândul lor și tot la fel de poftite de alţi bărbaţi la locul lor de muncă, sau de cele nefericite că au rămas „la cratiţă” să-şi crească progeniturile cărora le-au dat viaţă împreună cu soţul, care, acum este cu gândul la alta.
Şi în rândul femeilor – mai ales al celor tinere și nemăritate – bântuie gândul/idee unei aventuri cu unul dintre colegi, bărbat mai copt, dar care mai este încă frumos, mai delicat, mai bine poziționat şi are maniere pe care nu le-a descoperit încă la soţul ei, mult mai tânăr, dar de atâtea ori cu apucături de mascul sadea, care doreşte să facă sex de câte ori simte nevoia şi axiomatic, numai când poate el. „Femeia face dragoste când vrea și bărbatul când poate!” este un adevăr constatat de soții trecuți de prima tinerețe. Bărbatul tânăr, mereu nerăbdător și grăbit, nici măcar nu este în stare s-o pregătească; – să-i asigure un preludiu delicat, mai ales că de la o vreme și ea s-a cam plictisit de acelaşi mod cum este abordată. …Și atunci?!
„Nu se mulţumeşte că-i ţine casa, îi face mâncare, îi calcă lenjeria şi i-a făcut şi crescut mai mult singură, unul sau doi copii?” gândește ea ca o încurajare și scuză pentru gândurile erotice care o bântuie.
Femeia soţie, care a jurat la cununie celui ce o ţinea de mână credinţă până la moarte, vrea şi ea să încerce cum este şi cu alt bărbat, pe care-l vede mai frumos, ales pe gustul ei, care se arată atent şi îngăduitor, cu toate inepţiile debitate de el şi de ea, în discuțiile când rămân singuri, de care, bineînţeles, nu-şi dau seama. Uneori, profitând de absenţa soţului plecat din localitate pentru mai mult timp cu sarcini de serviciu, lăsată cu toate grijile gospodăriei pe cap şi ştiindu-se apăsată de singurătatea în care stă, în urma unor îndelungi meditaţii acceptă o întâlnire intimă, convinsă fiind că este secretul ei, de care nimeni, în special soţul şi nici un alt coleg de serviciu nu va şti.
Iluzii deşarte!! „Zidurile au ochi şi pădurile urechi”! Pentru lucruri presupuse, reale sau imaginare, bârfele se fac permanent şi sunt întreţinute în special de bărbaţii refuzaţi şi de femeile nebăgate în seamă. O discuție sau o informaţie cerută cu voce scăzută, între un bărbat și o femeie, şi neauzită clar de cei din birou este un „aranjament”, mai ales dacă s-a produs către sfârșitul programului de lucru. Oricum, cu sau fără o aventură, ca femeie sau bărbat, treci prin furcile caudine ale vigilenţei celor frustraţi şi „vorbele” sunt scoase.
Marieta Popescu, femeie căsătorită de câțiva ani, funcționară la Fabrica de conserve este parte a serviciului contabil și intră în categoria doamnelor încă tinere din acest sector. A venit prin transfer și-i angajată în serviciu mai de timpuriu față de celelalte femei. Ca peste tot, și aici lumea se comportă la fel. Înzestrată natural cu spirit dezvoltat, a observat repede relațiile dintre angajați. După gusturile ei, dacă ar încerca s-o curteze cineva, niciunul dintre bărbații de aici nu ar avea succes. Toţi i se par anoşti, fără acel sex-appeal şi n-ar accepta compromisul cu acela care nu întruneşte ceea ce ea doreşte de la un curtezan. Ba, mai mult, există pericolul ca acesta să se laude şi să-i fie compromisă imaginea de soţie model, mai ales că bărbatu-său are o poziţie socială mult superioară colegilor ei de serviciu. Aici nimic n-o determină să „calce alături”. Pentru ea idolul visat este bărbatul matur, inteligent, discret, frumos, subţirel şi înalt; aşa cum şi-a dorit să-i fie soţul, calm şi calculat cum nu mai este altul. Să fie dinafara colectivului în care lucrează sau eventual de la eşalonul superior ce se află în alt oraş.
*
Era o zi frumoasă de sfârșit de vară, când la fabrica unde lucra Marieta, trebuia să vină controlul anual de fond. Fiindcă se anunțase, toţi funcţionarii erau alertaţi, se luaseră măsuri ca birourile să fie şi mai curate: de acasă aduseseră pachetele cu cafeaua cea mai bună de pe piaţă, se înlocuiseră ceştile vechi de cafea cu unele mai acătării; mai mari şi din porţelan chinezesc, care, pe vremea aceea era cel mai fin, iar ibricele şi termoplonjoanele erau în stare de alertă. Fiecare funcţionar trebuia să fie atent cu şeful care-l controla; – unii dintre ei erau cunoscuţi de către cei verificaţi, din anii anteriori, li se știau tabieturile, dar alții erau noi. Şi Marieta îi cunoştea pe câțiva, dar până acum nu avusese de-a face cu şeful lor. La începutul anului fusese numită în această funcţie şi se ocupa de compartimentul cel mai greu; cu importanță deosebită în activitatea întreprinderii. Era sectorul care, ținea evidența cheltuielilor cu materia primă și a celor auxiliare unde se stabilea prețul de cost al produselor finite, care demonstra eficienţa economică, mult „tocată” în toate bilanţurile.
Când la poarta întreprinderii şi-a făcut apariţia comisia, Florica, femeia de serviciu, avea în ziua aceea misiunea de pază și a dat alarma. Ca la o comandă, în toate birourile în ibricele umplute cu apă, termoplonjoanele au intrat în prize. Glumele dispăruseră, femeile scotoceau discret în poşete și scoteau oglinzile şi rujurile şi cu atenţie sporită refăceau conturul buzelor deja vopsite de dimineaţă, dar acum era o măsură suplimentară de imbold lăuntric, strict feminin. Ca toate colegele ei, și Marieta a procedat la fel, dar ferindu-se de ochii bărbaților şi-a parfumat şi mâinile din sticluţa Paciuli, parfum cumpărat de soţ odată cu mărţişorul din acest an. „Dar dacă vrea să-mi pupe mâna?! gândi ea preventiv. A mai fost controlată şi altă dată şi atunci inspectorul, bărbat în prag de pensionare, s-a comportat cu ea ca un gentleman nu ca un superior venit în control.
„Mai ştii, cum o fi acesta?” era marele ei semn de întrebare! După anunțarea numelor revizorilor și sectoarelor pe care le controlează, documentele Marietei au fost lăsate în seama şefului de echipă, un necunoscut pentru ea. La prima vedere părea un domn în adevăratul sens al cuvântului. În întreprindere se instalase o stare de alertă generală, sectoarele productive funcţionau strună, iar prin birouri dispăruseră râsul şi chicotelile funcţionarelor mai sturlubatice.
*
De câteva zile controlul era în toi. Zilnic, la finele programului, se făcea bilanţul constatărilor şi, ca de fiecare dată şi acum, spre satisfacţia tuturor, rezultatele păreau pozitive. Zilele erau frumoase și liniștitoare. Parcă și Dumnezeu veghea ca totul să iasă bine. Directorul, cu mărinimia-i recunoscută, împărţea laude generoase. Dar, până la urmă totul depindea de rezultatele unde ținea evidența tovarășa Marieta, care era cel mai însemnat compartiment; producţia şi preţul de cost, care atesta elementele esenţiale pentru soarta viitoare a salariilor şi primelor. Importanţa creştea şi prin faptul că, în acel an, era prevăzută o mărire de salarii, care nu se aplicase cam de multă vreme și era așteptată cu nerăbdare. Şeful echipei de control era rezervat şi nu se arăta culant în aprecieri. Vorbea puțin despre constatările găsite în acte, lăsând o mare umbră de suspans. De aceea toată atenţia conducerii era îndreptată spre tovarășa Marieta, apreciată de unii şi pizmuită de alţii, în special din rândul femeilor invidioase –„că prea uşor primise această funcţie”, de multe dintre ele dorită, că era plătită mai bine.
*
Frumoasă ca ziua de afară era şi tânăra funcționară Marieta, care, de câteva săptămâni, era singură în oraş, soţul ei fiind plecat într-o misiune de lungă durată şi departe de domiciliul conjugal. Absența bărbatului îi crea posibilitatea să lucreze prelungit așa cum dorea organul de control, care uneori stătea până seara târziu, buchisînd prin hârtiile îndosariate. Cu două săptămâni înainte de control, Marieta primise o scrisoare destul de patetică, prin care bărbatul său îi transmitea „dragoste şi iubire şi, că i s-a urât de trecerea prea lentă a timpului, departe de casă”. Scrisoarea se încheia cu sărutări repetate, care în loc s-o liniştească, mai mult a întărâtat-o pe credincioasa lui soție preocupată acum și de rezultatul controlului asupra muncii ei. „Dar dacă ăsta n-o să accepte cum am repartizat combustibilul pe fiecare produs? Dacă mă întreabă cum am calculat câtă motorină din cea consumată pe total în întreprindere revine borcanului de gem, ce-i răspund? La asemenea analiză, mă poate face praf!” …gândea Marieta îngrijorată.
Pe această temă avusese discuții și cu șeful ei, dar nici el, cu experiență de atâția ani, nu fusese în stare s-o lămurească concret cum este mai bine.
-„Trece și tu acolo o cantitate, că motorina arsă în injectoare nu ți-o mai cântărește nimeni! Ții cont de greutatea totală pe sortimente și aplici procentual!” a fost răspunsul vag al directorului economic. Dar ea ca gospodină știa că timpul de fierbere nu-i egal pentru tot ce se face într-o gospodărie. Și atunci, aici, unde se fac zeci de sortimente cum va calcula? Ce va răspunde dacă-i întrebată concret? Aceasta era problema cea mai sensibilă.
„ Oi vedea cum mă descurc! Trebuie să nu mă fâstâcesc și să-i argumentez. Dacă nu! …ce-o fi, să fie?”
*
– „Tovarășe director, în toți anii la controlul de fond ați ieșit bine. Este drept că s-au găsit și neajunsuri, dar spre satisfacția noastră, anul acesta, în cel mai dificil sector – producția și prețul de cost – n-avem ce vă reproșa. Îndepliniți condițiile să faceți documetația pentru creșterea salariilor pe care personalul TESA le merită cu prisosință…”
Aceasta a fost concluzia șefului comisiei de control adresată directorului și secretarului de partid, care era și șeful biroului de cadre, după ce a citit în fața salariaților întreprinderii, bilanțul controlului. Toată lumea era satisfăcută și spera ca, după atâta timp, măcar acum să li se mărească salariile. În public, șeful comisiei de control, care știa oful lor, le-a dat asigurări că-i va sprijini.
-„Faceți documentația, stabiliți cuantumul pentru fiecare salariat TESA și, într-una din zilele săptămânilor viitoare, cred că-i bine sâmbăta, să ajungă la mine pentru analiză. Eu o studiez și vă asigur că voi face propuneri care să vă mulțumească. Duminica o studiez în liniște și în ziua următoare primirii o pun pe masa Directorului General!” a conchis domnul inspector șef uitându-se cu gingășie spre tovarășa Marieta care avea marele merit că prețul de cost se încadra în parametrii ceruți de actele normative.
Bilanțul controlului s-a ținut după 14 zile de la declanșare într-o zi de sâmbăta. Ceilalți revizori plecaseră pe măsură ce-și încheiaseră activitatea. La această adunare rămăsese doar șeful. În ziua bilanțului, în vastul birou al directorului, Florica așternuse pe masa lungă de Consiliu o față din pânză de Damasc, farfurii, tacâmuri de inox, pahare din cele mai fine și în frapiere așteptau gata pentru a fi desfundate sticle cu băuturi alese. De jur împrejur, așezase 14 scaune tapisate puse într-o dungă, care trebuiau să fie ocupate de invitați. Numărul lor fusese stabilit chiar de director după o listă din care nu lipsea tovarășa Marieta, căreia pentru efortul depus, scos în evidență la acest control, i se cuvenea și ei acest loc de cinste, bine-meritat.
*
Chiolhanul s-a prelungit până seara târziu. Aperitivele și fripturile bogat garnisite au solicitat mai multe – decât se prevăzuse inițial – sticle cu vin Otonel adus de la crama Stațiunii Pomicole. Toată suflarea prezentă era bine dispusă, s-au făcut glume, s-au spus bancuri și, la aluziile organului de control, s-a stabilit că va merge cu propunerile de mărirea salariilor nimeni altul decât doamna Marieta. Acum nu mai era tovarășă, ci devenise doamnă, cum de altfel și era. La masă, când s-au așezat, eticheta cu numele ei, că s-au pus și din astea, era între a directorului ei și a șefului comisiei de control, fapt remarcat de Florica, motiv ca să mârâie și să dea din cap, „că bănuiala i se adeverește”. Într-o seară când a venit să facă ordine și curățenie prin birouri, de-afară prin geam a văzut lumină în cabinetul șefului de control, care sta la taclale cu Marieta. Nu-i auzea ce vorbesc, dar după cum stăteau și tăinuiau a fost sigură că puneau ceva la cale. La așezarea locurilor la masă s-a convins că nu s-a înșelat și a exclamat în sinea ei: „Și asta s-a spurcat și eu o credeam altfel!”
*
Trecuseră mai bine de 40 de zile și hotărârea de mărire a salariilor nu mai venise. Cel mai impacientat era șeful de cadre, care, revoltat, a mers la director să discute problema, motivând „că oamenii îl tot întreabă și el nu știe ce să le mai spună!”
– Tovarășe director, se adresă nea Mitică (așa era alintat de toată lumea din întreprindere) ce facem, domnule, cu ăștia de nu ne dau niciun răspuns? Am contat pe zevzecul acela de controlor, i-am îndeplinit dorințele și acum nu ne mai bagă în seamă. Am vorbit cu șeful meu de la Centrală și mi-a spus că nu știe nimic de așa ceva.
– Ce să zic, mă’ Mitică!? Eu până acum n-am întrebat că nu mi-a venit bine, dar când mă duc la convocare o să mă interesez.
– Domn’ director, nu cumva, asta, Marieta asta de la prețul de cost ne-a tras clapa? Șmecherului aceluia, care-i șef la grupa de control, îi curgeau balele după ea; că mi-a spus și Florica. I-a văzut într-o seară stând în birou cam apropiați și râdeau în loc să umble în acte. Toate după amiezile și le-au petrecut împreună, parcă nu erau de ajuns cele opt ore de program. El a zis să fie acolo sâmbăta, probabil s-o țină și duminica, și ea n-a stat. Înainte să vin aici, ca să mă documentez bine, mă uitai pe decontul ei și apare cu numai o zi în delegare.
– Poate așa a vrut să se vadă, că era duminica și să nu se știe ce-a fost și cum a fost!
– Nu domn director! Eu mă uitai pe biletele de tren. A plecat de aici cu personalul de dimineață, la cinci și 20, și s-a întors cu acceleratul de la patru după masă. Filfizonul acela, probabil dorea s-o țină seara acolo și ea n-o fi vrut, …că altfel nu se explică!
– Bă! și mie mi s-a părut că pe asta a vrut-o el, de ne-a dat de înțeles că ea trebuie să meargă cu documentele și să fie acolo sâmbăta. Da’, știi și tu vorba, că hoțul e c-un păcat și păgubașul c-o mie!
– Eu o s-o chem la mine și-i cer socoteală! …zise Dumitru Zgonea șeful cadrelor pe întreprindere și ieși furios pe ușă din biroul directorial.
(Va urma)
Ion C. Gociu