Vânzătorii din bâlciuri, doar atenţionaţi de Protecţia Consumatorului

191

buggy (40)Deoarece este perioada târgurilor şi a bâlciurilor şi judeţul nostru este destul de bogat în astfel de manifestări, comisarii Protecţiei Consumatorului au făcut noi acţiuni de control în week-end-ul trecut la Rovinari şi Tismana, acolo unde au avut loc Festivalul Berii, respectiv târgul de Sfânta Maria.

Deşi este vară şi temperaturile sunt ridicate, se pare că agenţii economici care îşi vând marfa la bâlciurile şi târgurile din judeţul nostru şi-au învăţat lecţia şi neregulile sunt din ce în ce mai puţine sau lipsesc cu desăvârşire. Cel puţin asta este concluzia conducerii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj care zilele trecute au poposit în Rovinari şi Tismana. „Am avut echipe în aceste două locaţii. Chiar şi eu personal am fost acolo. La Rovinari totul a fost în ordine, comercianţii s-au arătat a fi disciplinaţi şi nu am găsit nereguli. Luni am fost şi la Tismana, unde nu am aplicat nicio amendă şi am preferat să consiliem agenţii economici pe care i-am găsit cu mici nereguli. Activitatea noastră nu se bazează doar pe amenzi, ci şi pe consiliere. Cel mai probabil că în această săptămână vom face controale pe Insuliţa de pe Jiu deoarece este Festivalul Berii în Târgu-Jiu. De această dată, vom da şi sancţiuni dacă vom găsi nereguli şi abateri de la legislaţia în vigoare”, a declarat Mădălin Giurcău, comisar-şef al CJPC Gorj.

Gumă expirată în farmacii

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri, conducerea Protecţiei Consumatorilor Gorj a enumerat şi acţiunile de control efectuate în ultimele două săptămâni. Astfel au fost verificaţi 58 de operatori economici, iar în cazul a 28 dintre aceştia s-a constatat încălcarea normelor de comercializare a produselor şi prestarea serviciilor către consumatori. În urma controalelor, au fost verificate produse şi servicii în valoare de 128.780 de lei, şi s-au încheiat un număr de 17 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care s-au aplicat amenzi în valoare de 46.600 de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. „Am verificat unităţile de alimentaţie publică, o serie de farmacii, dar şi baruri, restaurante şi discoteci. În cazul farmaciilor, am găsit stocuri de gumă de mestecat cu data durabilităţii minimale expirate, iar în unele baruri s-a constatat că nefumătorii stăteau la comun cu consumatorii de tutun şi lipseau afişele privind fumatul în spaţiile publice închise”, a precizat Mădălin Giurcău. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniela Michi, a mai spus că printre neregulile constatate s-au numărat şi lipsa documentelor de provenienţă, a inscripţionării alimentelor cu data durabilităţii minimale, nerespectarea condiţiilor de depozitare impuse de producători, lipsa traducerii în lipsa română a informaţiilor, nerespectarea condiţiilor de acordare a garanţiilor, precum şi a denumirii şi adresa producătorului sau a importatorului.

26 de reclamaţii, cercetate

Totodată, în intervalul 1 – 15 august a.c., comisarii CJPC Gorj au cercetat şi soluţionat 26 de reclamaţii şi sesizări ce au vizat aspecte privind nerespectarea termenelor de garanţie, neaducerea la conformitate a produselor, dar şi nerespectarea clauzelor contractuale. „În vederea soluţionării reclamaţiilor, au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor, aducere la conformitate a produselor ori a serviciilor precum şi înlocuiri de produse care prezentau neconformităţi în cadrul termenului de garanţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here