Vânzări bune de pește de Blagoveștenie!

1280

Ziua de Bunavestire a adus vânzări importante de pește pentru păstrăvăriile din județ. Cele mai multe dintre ele se află la Tismana, iar ieri cine mai căuta pește aici cu greu putea cumpăra câteva kilograme. Cea mai importantă dintre acestea, cea a Direcției Silvice Gorj, a vândut câte o tonă pe zi, oamenii venind și de la zeci de kilometri pentru a cumpăra păstrăv proaspăt. „Așa e tradiția, să mâncăm pește în această zi importantă, mai ales că e dezlegare de la biserică. Am fost la Arcani, pe la Sănătești în sus, și mi-au spus că nu mai au pește. Am zis să vin aici și aici văd că mai sunt câteva bucăți pe fundul bazinului, deci aici am prins. E un pește bun, pe care îl cumpăr ori de câte ori am ocazia. E crescut cu apă bună, îl consumăm de ani de zile și îi știm calitățile”, a spus unul dintre cumpărători. Kilogramul de pește s-a vândut cu 21 de lei, iar cele mai mari vânzări au fost înregistrate cu 1-2 zile înainte, când oamenii s-au aprovizionat din timp. Primarul din Tismana, Petre Remetea, spune că ieri inclusiv el a fost sunat și întrebat unde se mai găsește pește de vânzare, proprietarii de păstrăvării raportând stocuri aproape de zero. „Față de alți ani vânzarea de pește a mers foarte bine. Cred că undeva la 95% din cantitatea de pește de aici a fost vândută. Avem șapte păstrăvării pe raza localității și toate au avut vânzări foarte bune. Au fost comenzi care nu s-au mai putut onora. Chiar și eu am primit telefoane și întrebat unde se mai găsește păstrăv de vânzare. E o dovadă că păstrăvăriile sunt o afacere de succes”, spune edilul, care a recunoscut că din cauza pandemiei nu a mai putut organiza bâlciul tradițional ce avea loc în centrul localității de Bunavestire. Aici erau împărțite anual, de 25 martie, sute de porții de pește localnicilor, lucru care de anul trecut încoace nu mai este posibil, toate manifestările publice fiind anulate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here