Vânzarea voucherelor de vacanță se lasă cu amenzi uriașe

2472

Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei. Angajații din instituțiile de stat vor primi vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei brut.

„Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis Ministerul Finanțelor.

Tichetele de vacanță nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Cei care încearcă să le comercializeze riscă amenzi usturătoare de până la 10.000 de lei, potrivit OUG nr.8/2009. (Sursa, România TV)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.