,,Vampirul” din Turburea! Și-a mutilat soția și a jucat-o în picioare după o partidă de amor!

7849

Crima produsă sâmbătă seara la Turburea scoate la iveală fapte abominabile pe care bărbatul acuzat că și-a omorât soția le-a comis înainte ca femeia să își dea duhul. Ancheta din dosar și declarațiile făcute de acesta în fața anchetatorilor arată că individul își pierduse complet raționamentul. Când au venit polițiștii la locuința sa individul era plin de sânge pe față și pe mâini, iar victima, soția sa, era complet dezbrăcată și zăcea pe jos într-o baltă de sânge. Locuința lor s-a transformat într-una a groazei, scenele violente consumate aici fiind greu de imaginat, mai ales pentru creștini în postul Paștelui. Gheorghe Boboceanu a declarat că înainte de a-și omorî soția a întreținut cu ea relații intime, iar în timpul partidei de amor și-a adus aminte că aceasta l-ar fi înșelat cu fratele său, faptele existând doar în mintea sa îmbibată de alcool.

Totul s-a petrecut în capul său foarte repede, iar sentimentele de gelozie l-au făcut capabil de atrocități greu de descris. Și-a jucat soția la propriu în picioare, a mușcat-o de față și de urechi, iar numărul pumnilor pe care victima i-a primit nu îi mai poate număra nimeni.
În cursul zilei de ieri anchetatorii au confirmat scena violentă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prezentând un punct de vedere pe această temă. „În jurul orelor 20:05 inculpatul B.G. a apelat serviciul unic de urgență 112, susținând că a avut un conflict cu soția sa, a lovit-o și aceasta se simte rău. La fața locului s-au deplasat organele de poliție care au găsit-o pe persoana vătămată în stare gravă, iar inculpatul prezenta urme de sânge în zona gurii și la ambele palme. A fost chemată ambulanța, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă la ora 21.00 s-a constatat decesul victimei”, a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. În comunicatul instituției se menționează și cauzele decesului, acestea fiind unele extrem de violente. „Din concluziile medico-legale întocmite de Serviciul de Medicină Legală Gorj rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne, consecința unui politraumatism cu ruptură hepatică și dislocare hepatică. Victima prezintă foarte multe leziuni traumatice, descrise de medicul legist la nivelul feței și corpului, care s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur, mușcare și posibil comprimare între două planuri dure”, mai arată anchetatorii. Culmea este că acum câțiva ani Boboceanu nu părea în stare de astfel de fapte violente. Scena din caza groazei l-a șocat și pe primarul Ion Bârcă. El a ajuns aici la scurt timp după apelul dat de agresor la 112, iar primarul spune că bărbatul violent era plin de sânge pe mâini și față, părând că tocmai mușcase din victima sa, lucru confirmat apoi de ancheta procurorilor. „Era o haină plină de sânge, a lăsat-o pe biata femeie într-o baltă de sânge și a plecat la băut. Ea era și mușcată pe corp, la ureche părea să aibă și o tăietură. El a lăsat-o și a plecat la un bar, după care a revenit aici și a sunat la 112. Atunci a venit cineva de la Poliția Națională, a luat și un băiat de la noi de la Poliția Locală și l-au încătușat. Ea era însă moartă. Am venit și eu la scurt timp, imediat cum am aflat, și erau deja două echipaje medicale care făceau manevrele de resuscitare, dar în zadar. Nu vreți să știți cum arăta biata femeie. Și medicul nostru de la Centrul de Permanență și cel de pe salvare au constatat că era decedată. Avea foarte multe lovituri și mușcături. Era dezbrăcată și plină de lovituri. El în ultimii ani a dat în patima băuturii. Devenise un bețivan în toată regula pentru că nu se mai trezea din băut. Acum cinci ani cumpărase pământ, fermă de animale, accesase fonduri, dar le-a lăsat baltă și s-a apucat de băutură. Ea se plânsese la Poliție de mai multe ori, dar tot ea era cea care își retrăgea plângerea pentru că nu concepea ca bărbatul ei să fie în pușcărie din cauza ei”, spune edilul. Cele întâmplate au fost un șoc și pentru unul dintre cei doi băieți pe care soții Boboceanu îi aveau. Claudiu era plecat de acasă în momentul în care a avut loc crima. „S-au certat și el a luat-o la bătaie, a exagerat cu bătaia. Au mai fost conflicte între ei, dar nu în halul ăsta. De la alcool lui îi veneau toate nebuniile în cap, că ea îl înșeală, avea numai prostii în cap. Prin noiembrie ea a avut și un ordin de protecție, iar după o lună și ceva s-au împăcat, iar acum s-a ajuns aici”, spune fiul „vampirului” din Turburea. Imediat după crimă el și-a chemat din Germania fratele, care a ajuns deja acasă, cu sprijinul autorităților locale ei urmând să se ocupe de înmormântarea creștinească a mamei lor. În ceea ce-l privește pe „vampir”, pentru acesta instanța de judecată a emis deja mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură pe care a anunțat că nu o va contesta, ca semn de căință pentru cele întâmplate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here