Valentina Toader crede în promovare

1147

Căpitanul echipei CSM Târgu-Jiu din sezonul trecut, Valentina Toader, şi-a prelungit contractul cu formaţia de handbal. Sportiva, în vârstă de 23 de ani, evoluează pe postul de inter şi a declarat că încrederea pe care i-a oferit-o conducerea a făcut-o să ia această decizie.,,Am ajuns la o înțelegere cu CSM Târgu-Jiu, deoarece mi-au prezentat un nou proiect pe care nu îl puteam refuza. Au avut încredere în mine sezonul trecut, veneam după o accidentare mai gravă, iar acest lucru m-a făcut să îmi doresc să am continuitate la această echipă. În plus, joc și pentru echipa orașului meu. Pentru o echipă nou înființată, eu zic că a fost un sezon reușit. A fost greu la început, dar am muncit foarte mult, am devenit un grup unit și omogenizat, astfel am reușit să trecem peste toate momentele dificile. Într-un timp atât de scurt am devenit ca o familie, iar asta ne-a ajutat foarte mult în reușitele echipei”, a declarat gorjeanca pentru site-ul oficial al clubului.Valentina consideră că, prin achiziţiile făcute, formaţia este suficient de puternică pentru a promova în Liga Florilor.,,În această vară s-a reușit aducerea a șase jucătoare. Sunt sigură că ne vor ajuta în ceea ce ne-am propus pentru acest sezon, este de bun augur venirea acestora. Am reușit să le facem să se integreze cât mai repede. Trebuie să devenim un grup și mai unit pentru a ne atinge obiectivele. Noi avem încredere că vom reuși, cu acest obiectiv plecăm la drum, să promovăm în Liga Florilor”, a mai spus jucătoarea.Valentina Toader a mai evoluat, la nivel de senioare, pentru CS Activ Plopeni şi Danubius Călărași. A semnat un nou contract pe două sezoane cu trupa din Târgu-Jiu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here