Valea Oltului, închisă. Universitate „relocată” la Vâlcea

1145

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis deschiderea unui birou în Râmnicu Vâlcea, pentru a-i ajuta pe viitorii studenți, în contextul închiderii Văii Oltului.
„Datorită numărului mare de candidați din județele Vâlcea, Argeș, Dolj, Gorj și Olt, ale căror dosare au fost validate și declarate admise în sesiunea iulie 2024, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a luat decizia ca depunerea documentelor în original în vederea confirmării locurilor să aibă loc și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul candidaților, ca urmare a traficului îngreunat din aceste zile, cauzat de închiderea Văii Oltului”, anunță universitatea. Așadar, candidații care au fost declarați admiși la Sibiu sunt așteptați și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Universitatea va procesa aici dosarele în zilele de 22-23 iulie pentru candidații la Facultatea de Inginerie și în zilele de 25 si 26 iulie pentru restul facultăților, în intervalul orar 9:00-13.00 și 15.00-19.00. Procedura de confirmare a locurilor va fi asigurată de cadre didactice și personal administrativ din universitate. Circulaţia rutieră pe Valea Oltului a fost închisă timp de o lună, pe timpul zilei, începând din 8 iulie, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.