Valea Motrului

3465

Aşa cum Nilul, cel mai lung fluviu din lume- 6690 km, este un „dar” al Egiptului, dar şi al celorlalte ţări pe care le străbate, de la Sudan până la Egipt şi până la Marea Mediterană, unde se varsă, tot la fel, râul Motru este o binecuvântare pentru localităţile din Valea Motrului. De la Oslea, Padeş, Baia de Aramă, Glogova, Cătunele, de la Motru la Strehaia şi până la îmbogăţirea cu apele sale Jiul, un alt râu din bazinele carbonifere ale Olteniei, conferă localnicilor bogăţie, pe toată lungimea de 120 km. Altădată, apele cristaline ocroteau fauna şi flora, astăzi, apele sunt tulburi, malurile sunt depozitare de ,,neglijenţa şi inumanul”, ce se regăsesc în sufletele celor care ar trebui să beneficieze de puritatea apelor râului.
Totuşi, din totdeauna, râul Motru a UNIT, nu doar, a despărţit, ,,fictiv”, localităţile din judeţele Gorj şi Mehedinţi. Acum, este o urgenţă pentru autorităţile din aceste localităţi, de a acţiona în comun, pentru a fructifica ,,roadele” Văii Motrului. Acest dar al naturii trebuie valorificat, pentru a lăsa moştenire urmaşilor un loc unde să se întoarcă ,ACASĂ” şi să trăiască înfrăţiţi cu munţii, cu dealurile, cu luncile, cu oamenii dragi şi frumuseţile locurilor natale.
Deceniul trei al secolului XXI ne cheamă la responsabilitate, impune autorităţilor de pe Valea Motrului, care nu trebuie să devină ,,Valea Plângerii”, să dezvolte această microregiune, fiindcă are mare potenţial.
Proiecte comune de ecologizare, de investiţii în turism, în servicii, în agricultură, dar şi în industrie, alta decât ceea de extracţie a ,,aurului negru”. Însă, prioritare trebuie să fie sănătatea, educaţia şi cultura, pilonii de bază pentru o societate.
Acum şi nu ,,mâine”, autorităţilor locale ,,UNITE”, sprijinite de cele guvernamentale, li se oferă oportunitatea de a reclădi VALEA MOTRULUI, Valea Gorjului şi Mehedinţului, de fapt, o altă vale roditoare a României.
Romulus Modoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here