Vadim la Târgu-Jiu: Mai puţină politică, mai mult cancan

183

DSC_0002Preşedintele PRM, Vadim Tudor, prezent joi la Târgu-Jiu, a dat dovadă că nu îl interesează o campanie electorală mascată ci chiar că îşi doreşte să îşi lanseze o carte şi că vrea să intre în contact cu colegii săi de partid de la Gorj. Vadim le-a vorbit astfel peremiştilor, prezenţi la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, mai mult de Oana Zăvoranu decât de campania electorală care începe astăzi, şi, de asemenea, mai mult despre proiectele sale în cinematografie, decât despre lupta cu PDL-ul şi colectarea de voturi de la populaţie.

Vadim Tudor s-a dovedit o prezenţă agreabilă la Târgu-Jiu. Nu a făcut declaraţii politice, deşi a ajuns în oraşul gorjean la o zi după vizita premierului Victor Ponta, şi le-a vorbit colegilor săi de partid mai mult despre realităţile lor DSC_0005cotidiene. Din discursul lui Vadim nu a lipsit astfel pomenirea Oanei Zăvoranu, a problemei acesteia cu vrăjitoarele şi a Mărioarei Zăvoranu. În acest context, Vadim a anunţat că vrea să realizeze o producţie cinematografică după întâmplarea prin care a trecut mondena ,,Zăvoranca”, aflată într-un proces cu vrăjitoarele. Amuzat, Vadim Tudor, a menţionat că a citit rechizitoriul realizat de procurori în cazul Zăvoranu vs. Melisa şi Vanesa şi că pe baza acestuia DSC_0015vrea să îşi realizeze producţia cinematografică. Filmul va începe chiar la o baltă la care vrăjitoarele îi vor lua victimei din film 100.000 de euro.Vadim a încercat astfel să explice că televiziunile promovează doar astfel de poveşti, şi nu evenimentele culturale care au rolul de a deştepta populaţia. Vadim le-a vorbit peremiştilor din Gorj şi despre Tudor Arghezi, marele scriitor român de la Târgu-Cărbuneşti, despre Miţura Arghezi fiica acestuia, membră în PRM, dar şi despre marele Constantin Brâncuşi.

Aforismele Tribunului, lăudate de Mocioi şi de Gârbaciu

Înainte ca Vadim Tudor să îşi înceapă discursul, Ion Mocioi şi Viorel Gârbaciu, oameni de cultură cunoscuţi, au analizat cartea pe care Tribunul a lansat-o joi la Târgu-Jiu. Cele mai frumoase aforisme ale lui Vadim i-au încântat pe cei doi care au lăudat astfel calităţile autorului, om de litere.

Întâmpinat cu flori

DSC_0041Vadim Tudor a ajuns la Târgu-Jiu, ieri, după ora 17.00, fiind însoţit în periplul literar de fratele acestuia şi de câţiva apropiaţi. Vadim a staţionat la Hotel Europa, venind de la Severin unde a DSC_0074avut o întâlnire similară cu cea de la Târgu-Jiu. A fost întâmpinat cu flori la intrarea în instituţia de cultură, una dintre flori ajungând să împodobească haina şefului PRM, care s-a declarat încântat de buchetul deosebit primit de la şefa organizaţiei de femei a PRM Târgu-Jiu. Vadim Tudor este europarlamentar, el candidând acum pe lista de consilieri PRM pentru Primăria Generală a Capitalei, unde Petre Popeangă, gorjean de la Leleşti, luptă pentru scaunul de edil local, ocupat acum de Sorin Oprescu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here