VĂDENII a câştigat “Cupa Cartierelor Tg-Jiu”!

865

Desfăşurată în premieră la Tg-Jiu, Competiţia “Cupa Cartierelor” şi-a desemnat, la sfârşit de săptămână, câştigătoarea. Echipa VĂDENII a reuşit să se impună în prima întrecere de la Fair-Play Arena, după ce a învins cu 6-2 formaţia“KOKOLINO”. Podiumul a fost completat de LIDO TEAM, care a câştigat finala mică împotriva formaţiei ATLETICO TG-JIU, scor 8-3. Golgheterul turneului a fost Ionuţ Gîlcescu de la KOKOLINO, iar cel mai bun portar a fost ales de la echipa câştigătoare, Dragoş Milici. La finalul întrecerii, jucătorii au fost recompensaţi cu premii ce au constat în echipamente sportive, cupe şi diplome. Recompensele au fost înmânate de reprezentanţii Pandurilor, Dorian Gugu, Andrei Piţian şi Adelin Pîrcălabu.
“După aprecierea mea este o reuşită deplină, având în vedere şi numărul mare al echipelor participante şi impactul pe care l-a avut asupra celor care au venit să urmărească jocurile din cadrul Fair-Play Arena Tg-Jiu. Foarte puţini jucători au fost sancţionaţi cu cartonaşe galbene, chiar a fost o sportivitate totală şi chiar vreau să le mulţumesc tuturor jucătorilor pentru spiritul de fair-play care a dominat jocurile din cadrul Cupei Cartierelor. Aş vrea ca această competiţie să aibă continuitate, cu siguranţă în anul 2017 noi vom depune toate eforturile pentru a organiza şi ediţia a doua. Sperăm la o participare din ce în ce mai mare a echipelor dornice să joace mini-fotbal”, a declarat la finalul turneului unul dintre organizatorii partidelor, Cosmin Tutunaru.
Iniţiativa a fost apreciată şi de Andrei Piţian. Nostalgic, jucătorul Pandurilor a ţinut să-şi premieze foştii colegi de cartier. “A fost o bucurie că am venit aici. Consider că a fost o iniţiativă frumoasă a celor care au organizat această competiţie şi sper să fie cât mai multe astfel de turnee, pentru că sunt plăcute, scot oamenii afară din case, la mişcare, şi cred că avem cu toţii nevoie de asta. Am ţinut special să-i premiez pe cei care au ocupat locul 3, echipa de la Lido. Am copilărit cu ei, şi mă ştiu cu marea majoritate. Îmi amintesc, cu plăcere, de momentele din copilărie în care jucam cu ei şi sincer mi se face dor. Mă bucur că am avut ocazia să ne revedem”, a spus Piţian.
Unul dintre câştigătorii trofeului, Dragoş Milici, a declarat că va reveni cu plăcere şi în viitor la Cupa Cartierelor. Legitimat la o echipă de Liga a 4-a, portarul a admis că jocurile au fost chiar mai încinse ca la judeţ. “A fost mult mai aprig, fiind cartiere toţi au vrut să câştige, toţi au vrut să ducă trofeul în cartierul lor. A fost o competiţie frumoasă, am început mai greu, chiar echipa pe care am bătut-o în finală ne-a bătut în primul meci cu 4-1. Dar, am revenit, şi am reuşit, deşi mulţi nu credeau, ce o să câştigăm acest turneu. La anul participăm în aceeaşi formulă şi sperăm să câştigăm din nou”, a spus Milici.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.