Vaccinul ANTICANCER, în teste!

1267

Vaccinul ARN mesager, anticancer, este aproape de a fi aprobat și utilizat pe scară largă. Serul de la BioNTech se află în faza a doua a testelor clinice, a testării pe voluntari, după rezultatele încurajatoare din prima etapă.

În faza a doua a testelor clinice vor participa 120 de pacienți cu melanom în stadiul 3 sau 4.

Noul vaccin va trata boala deja instalată, deci nu va fi administrat preventiv. Serul va stimula imunitatea naturală a organismului în lupta împotriva bolii.

Potrivit lui Bogdan Tănase, medic oncolog, va mai dura minim un an de zile până când vaccinul va fi lansat oficial, relatează Digi24. Pentru ca un medicament să fie pus pe piață, trebuie să treacă faza 3 de cercetare.

Serul dezvoltat de BioNTech va fi utilizat în combinație cu un medicament bazat pe anticorpi monoclonali, Libtayo (cemiplimab).

De obicei, în tratamentul cancerului se folosesc combinații de medicamente, care au rolul de a se potența reciproc, ca și antibioticele în cazul unor infecții. Se folosesc în combinație tocmai pentru a preveni apariția unei rezistențe, rezistență care apare inclusiv în cazul unor celule canceroase. De aceea, pentru a preveni apariția unor mecanisme de rezistență la diversele tipuri de terapie, se folosesc mai multe terapii concomitente pentru a eradica toate celulele care sunt anormale în organism, a mai explicat dr. Bogdan Tănase, pentru sursa citată.

Odată injectat, vaccinul „indică” celulelor pacientului cu ce seamănă „inamicul”, pentru ca sistemul imunitar să dezvolte elemente de apărare contra celulelor tumorale. Marele avantaj al tehnologiei ARN mesager este că vaccinul poate fi personalizat, ceea ce-l va face mai eficient și recuperarea mult mai puțin dureroasă și cu mult mai puține efecte adverse. În prezent, sunt folosite chimioterapia și radioterapia.

BioNTech dezvoltă și serul anti-COVID-19, cel mai popular din lume, în parteneriat cu Pfizer.

https://www.stiripesurse.ro/cum-va-functiona-si-de-cand-ar-putea-fi-disponibil-vaccinul-anticancer_1878749.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.