Vaccinări pentru vulpi şi animale domestice

975

În cadrul vaccinărilor de completare a animalelor ce nu au fost supuse acestei acţiuni în campania derulată în primăvara acestui an, mai precis aprilie-mai, din cauza contraindicaţiilor (animale cu vârsta mai mică decât cea indicată de producătorul vaccinului, femele în stare avansată de gestaţie ori fătate recent sau animale aflate în tratament sau în convalescenţă), Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a continuat în această perioadă acţiunile de vaccinare, atât la animalele domestice, cât şi la vulpi, împotriva bolii de Newcastle, antraxului şi rabiei.
“Împotriva antraxului au fost supuse imunizării un număr de 1.358 de bovine, 4.572 de ovine, 1.817 caprine şi 276 ecvine, în cadrul vaccinărilor de completare a animalelor ce nu au fost supuse acestei acțiuni în campania desfășurată în perioada aprilie-mai, datorită contraindicațiilor. De asemenea, s-au executat un număr de 127.279 de vaccinări la galinaceele din exploatațiile non-profesionale. Totodată, împotriva rabiei au fost vaccinaţi antirabic un număr de 8.117 de câini din gospodăriile gorjenilor, campania de vaccinare fiind declanşată la data de 15 octombrie 2015. În ceea ce priveşte animalele sălbatice, s-a realizat vaccinarea antirabică manuală a vulpilor prin distribuţia manuală, la vizuină, a unui număr de 1.650 de momeli vaccinale”, a transmis conducerea DSVSA Gorj.
Pentru a preveni apariţia cazurilor de rabie, Direcţia Sanitar-Veterinară Gorj are câteva recomandări pentru gorjeni: să se efectueze vaccinarea împotriva rabiei la animalele de companie, să se evite contactul cu animale sălbatice şi cele fără stăpân, copiii să fie învăţaţi să nu atingă niciodată animale necunoscute, chiar dacă acestea par prietenoase. Totodată, persoanele care observă un animal sălbatic care se comportă neobişnuit, trebuie să raporteze cazul autorităţilor sanitar-veterinare locale, dacă oamenii sunt muşcaţi de animale este nevoie să apeleze la ajutor medical de urgenţă, iar în cazul animalelor de companie care au fost muşcate, proprietarii acestora trebuie să se adreseze medicului veterinar.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here