Vaccinarea în şcoală, doar cu acordul părinţilor!

939

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, elevii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani se vor putea vaccina la școală, însă se va ține cont de acordul părinților, care este obligatoriu.

Ministerul Educatiei a trimis tuturor inspectoratelor școlare o solicitare, care presupune desemnarea unor persoane  care să se ocupe de înregistrarea cadrelor didactice în platforma destinată înscrierii pentru vaccinare.

„În cursul săptămânii trecute la sediul Guvernului am avut o întâlnire alături de domnul ministru al Educației, tema principală fiind vaccinarea la grupa de vârstă 12-15 ani. În cazul acestei categorii de vârstă acordul părinților este obligatoriu. Prin urmare, nu excludem o acțiune de vaccinare a elevilor în școli”, a spus Sorin Ion, secretar de stat la Educație.

Însă acțiunea se lovește de reticența multor elevi și părinți, reticență ce provine și de la comunicarea ineficientă a autorităților. Potrivit lui Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, campania de informare pentru vaccinare nu este pe înțelesul copiilor.

Mai multe, aici: https://www.antena3.ro/actualitate/vaccinare-copii-scoala-acord-parinti-606614.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.