Gorjenii care doresc să se vaccineze se pot prezenta zilnic la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, chiar dacă nu au programare pe platforma de vaccinare. Centrul de vaccinare din clădirea Dispensarului TBC de la clădirea SJU Târgu-Jiu, situată pe strada A.I. Cuza (Pasarelă), a fost redeschis pe 26 octombrie și este destinat atât populației, cât și personalului medical al unității sanitare.
„Din data de 26 octombrie și până în prezent s-au vaccinat 839 de gorjeni, cei mai mulți cu serul Pfizer. Astfel, persoanele care doresc să se imunizeze cu vaccinurile Pfizer sau Johnson&Johnson se pot prezenta de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00, la SJU – clădirea de pe strada A.I. Cuza din municipiul Târgu-Jiu”, anunță reprezentanții spitalului.
Activitatea centrului este coordonată de medicul Mădălin Constantin Dinu, directorul medical al SJU Târgu-Jiu, și de medicul epidemiolog Dumitru Vlăduț.
I.I.