Vaccin anti-COVID-19 în 20 de centre din Gorj

2225

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj anunță faptul că la nivelul județului nostru vor fi constituite 20 de centre de vaccinare anti COVID-19, situația prezentându-se astfel: Târgu-Jiu – 4 centre; Bălești – 1 centru; Novaci – 2 centre; Bumbești-Jiu – 2 centre; Tismana – 1 centru; Târgu-Cărbunești – 2 centre; Motru – 2 centre; Bîlteni – 1 centru; Stoina – 1 centru; Rovinari – 1 centru; Turceni – 1 centru; Runcu – 1 centru; 1 centru de vaccinare mobil. ,,Centrele de vaccinare vor fi avizate de către Direcția de Sănătate Publică Gorj, conform legislației în vigoare, racordarea la apă curentă și dotarea cu frigider, fiind condiții esențiale pe care trebuie să le îndeplinească spațiile respective. Centrele de vaccinare vor avea un circuit funcțional din punct de vedere epidemiologic, cu o zonă inițială de triaj, o zonă de recepție, o zonă de așteptare, cabinete de vaccinare (1-6 cabinete/centru) și zona post-vaccinală în care persoanele vaccinate vor fi supravegheate după vaccinare. Centrul de vaccinare mobil va fi destinat căminelor pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități”, a declarat Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here