Văcaru îşi trimite Corpul de Control să verifice defrişările de la Novaci

539

Deşi nu se ştie dacă Corpul de Control al Ministerului Mediului a ajuns în Gorj, prefectul judeţului Alin Văcaru a impus o perificare proprie a defrişărilor de pădure realizate în zona Novaci. “Până la urmă s-a vorbit despre defrişările masive ilegale şi de balastiere. Eu am discutat deja cu cei de la Direcţia Silvică, vreau şi eu să trimit Corpul de Control de la Prefectură să verifice dacă s-au respectat amenajările în cauză”, a făcut public Alin Văcaru.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a dispus săptămâna trecută, Corpului de Control, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cât şi Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare, să demareze controale amănunţite privind acordarea autorizaţiilor de exploatare forestieră în judeţul Gorj. Ancheta va începe din Novaci şi va continua şi în celelalte localităţi din judeţ afectate de inundaţii. Potrivit MMSC, ancheta va verifica amenajamentele forestiere, autorizaţiile de exploatare forestieră şi felul în care aceste autorizaţii au fost respectate de către exploatatori. “Am dispus această anchetă pentru a ne asigura că inundaţiile din România sunt provocate strict de cauze naturale şi nu de exploatări forestiere în afara reglementărilor legale. Aştept concluziile anchetei pentru a vedea în ce măsură se impun eventuale corecţii legislative ori răspunderi ale exploatatorilor sau instituţiilor care autorizează astfel de activităţi”, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, într-un comunicat de presă. Verificatorii trebuiau să ajungă ieri în Gorj, dar nu se cunoaşte dacă la Novaci au ajuns sau nu reprezentanţii acestui minister. Cei în cauză nu trebuie să le raporteze însă autorităţilor judeţene rezultatele acestor verificări.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here