Văcaru a demisionat din PSD, Consiliul Judeţean, ATOP şi Minprest

393

Viitorul prefect de Gorj, Alin Văcaru, s-a rupt, în ultimele zile, de toate funcţiile publice şi politice, dar şi de PSD Gorj, pentru a-şi pregăti intrarea pe uşa din faţă a Prefecturii. Alin Văcaru a renunţat, rând pe rând, la statutul de consilier judeţean, la funcţia de director adjunct al Minprest, la prezenţa sa în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică(ATOP), şi chiar la carnetul său de la PSD, legătura cu partidul fiind conservată până la revenirea acestuia în organizaţie.

Florin Cârciumaru, şeful PSD Gorj, a anunţat ieri că Văcaru şi-a depus demisia din partid, dar şi că va avea o colaborare bună cu acesta, după ce tânărul social-democrat va fi uns prefect. “Orice numire pe funcţie este binevenită. Eu sunt cel mai vechi dintre cei prezenţi, mai puţin faţă de dl. Călinoiu. Cu toţi cei care au fost pe funcţia de prefect am colaborat foarte bine. Sunt sigur că voi colabora foarte bine şi cu domnul Văcaru pentru că sunt sigur că şi dânsul vine cu aceleaşi intenţii ca împreună să facem o echipă care să lucreze cu adevărat pentru rezolvarea problemelor din judeţul Gorj. Din câte ştiu, da, Văcaru şi-a depus demisia din PSD. Nu putea altfel să fie cooptat, nu putea să fie numit ca prefect de Gorj până nu-şi dădea demisia din funcţia politică”, a explicat, joi, Cârciumaru. Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj, şi-a exprimat şi el încrederea în viitorul prefect pe care îl apără, în urma criticilor care i-au fost aduse lui Văcaru legat de lipsa sa de experienţă profesională, spunând că “experienţa se dobândeşte”. Alin Văcaru ar urma să fie uns prefect în perioada imediat următoare, nefiind exclus ca Gorjul să aibă prefect nou la acest final de săptămână.
A.Stoica

2 COMENTARII

    • Hai sa ne kkm in sus sa pice in jos ! Va treziti vorbind aiurea si in numele unei intregi unitati…Uite ca eu ma bucur pt Vacaru k a ajuns Prefect deși imi pare rau ca a plecat de la Minprest…Nu stiu ce rau va facut k eu stiu k s-a zbatut si a muncit ca sa fie bine pt toata lumea. ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here