Vacanţa Puterii

Statul român se află, din 2004 încoace, într-o vacanţă a Puterii constituţionale, care se va sfârşi doar dacă vom avea alegeri libere. La începutul anului 2005, preşedintele Traian Băsescu s-a folosit de soluţia imorală Dan Voiculescu, nu de soluţia imorală PUR, aşa cum ne-a transmis nouă în mod direct şi fără echivoc.

Anii 2006, 2007, 2008 şi 2009, au fost ani ai unor puteri paradoxale, pentru că modul de susţinere al guvernelor a fost fie sublim, fie supra-ponderal şi mă refer clar la mezalianţa PSD – PD-L. Din păcate, politicienii români nu au învăţat nimic şi se comportă prosteşte încercând să ne demonstreze că e mult mai bine să rămână măscărici sau bufoni, decât să devină oameni integri. În România, preşedinţii de partid sunt un fel de taie şi spânzură, indiferent cât de mare sau de mică este organizaţia. Ei nu sunt lideri carismatici, ci lideri autoritari şi, de aceea, nu trebuie să ne mai mire atitudinea preşedintelui Traian Băsescu. Liderii politici n-au făcut niciun efort să se adapteze tendinţei politice mondiale acolo unde conducătorul străbate un drum lung până să-i fie recunoscută această calitate. Liderii noştri sunt pe un fel de plajă politică, îmbrăcaţi într-un costum intelectual sumar, incapabili să înţeleagă ce se întâmplă cu mulţimea şi cu ţara, dar interesaţi de victoria lor împotriva poporului, până la ciuruirea acestuia. Mai jos nu se mai poate, pentru că oricât de uşor de prostit am fi noi românii, răbdarea are şi ea nişte limite. Lecţia de democraţie pe care încearcă să ne-o predea actuala clasă politică nu are niciun sens în momentul în care faptele politicienilor îi aduc pe aceştia, unul câte unul în faţa Parchetului şi a comisiilor de judecată. Concluzia este una singură: partidele nu sunt organizaţii, ci găşti; oamenii politici, aleşi să fie reprezentativi se bucură de rodul unei munci false şi, de aceea, sfârşesc ca mafioţii după gratii. Generaţiile cincizeciste şi şaizeciste sunt o expresie a incapacităţii sociale şi nu se pot constitui ca exemple pentru generaţia următoare. Rolul lor politic de aspiratori ai banului public de aranjori de culise şi de dirijori ai oportunismului naţional trebuie scos în afara legii. Asanarea clasei politice se face doar cu oameni tineri şi, bineînţeles, care n-au mai fost membri ai vreunui partid. Contaminarea acestora este posibilă pentru că, simţind pericolul, politicienii obişnuiţi să fie şi popă şi hoţ îşi vor plăti din banii lor negri toleranţa generaţiei următoare.

Notă! Tinerii nu-şi pot asuma curajul actului de conducere pentru că politicienii bătrâni spun mereu basme politice cu zmeul Parchetului, cu muma Curţii Constituţionale, cu Roberta, Lenuţa şi Ancuţa, cele care au răpus Cenuşăreasa politicii naţionale. Mai rămâne să vină Sebastian Lăzăroiu care să facă un Cod al Muncii pentru Spania, Italia, Portugalia şi Franţa, surorile noastre de sorginte latină, care îi trimit pe fraţii noştri ca pe o turmă de oi, pe plaiurile mioritice, acolo unde urlă lupii.

Constantin Bunilă