Minerii din Gorj pleacă într-o bine(ne)meritată vacanţă, deoarece lor le pică acest repaus exact ca drobul de sare în cap, deşi foarte puţini dintre ei nu au liceul terminat. Munca lor, orânduită din pixul lui Manţog şi al altor specialişti de ultimă generaţie, nu mai contează pentru securitatea energetică a naţiunii şi, de aceea, prestigiul de care aceştia se bucurau în primii ani de după revoluţie trebuia ştirbit.
După mineriadele care i-au transformat pe căutătorii de aur negru în inamicul numărul unu al Puterii democratice din România, din nişte minţi mai dure decât pietrele munţilor a izvorât năvalnic restructurarea industriei miniere, la care au contribuit numeroşi miniştri şi specialişti, unii fără nici o legătură cu mineritul, alţii cu sorgintea, relaţiile şi interesele în Gorj. Brusc, toată energia din România s-a restructurat atât de bine încât în tot Gorjul nici nu mai e nevoie de mineri, ei trebuie să plece acasă, să se recalifice în munci agricole şi alte felurite ocupaţii străvechi cum ar fi albinăritul, construcţia de case, olăritul etc. Toate puterile postdecembriste s-au întrebat de ce nu vin investitori în Gorj, acei investitori vizibili care să susţină cu banii lor investiţiile în tot felul de servicii şi industrii. Deputaţii şi senatorii de Gorj au devenit imediat după alegeri, fiecare în parte, demnitari, şi şi-au consumat cu înţelepciune mandatele păstrându-şi toate energiile pentru beneficiul propriu, nu pentru binele alegătorilor care au aşteptat de la ei redresarea naţiunii şi implicit a acestui colţ de ţară, altă dată inima energetică a României. Două lucruri importante s-au realizat totuşi; minerii şi-au schimbat un lider de sindicat belicos şi intempestiv, mereu surprins de ce se întâmplă în ţară, mereu pregătit să intervină în favoarea unei stângi necristalizate şi să negocieze cu o dreaptă nesigură şi amorfă, cu un lider fotbalist care şi la acest capitol este aproape să-şi dea cu stângul în dreptul. Lângă el s-a cristalizat o administraţie obedientă care trebuia să realizeze acele contracte profitabile pentru finanţarea echipelor de fotbal deşi marile rezultate sportive au apărut şi apar din alte domenii ale sportului. Din domeniul fotbalului apar scandalurile, nesiguranţa, un periplu amplu al jucătorilor şi antrenorilor, toate cu un singur scop, acela de a justifica marele consum financiar. În urma acestor demersuri popularitatea celor care au părut să se lupte pentru ridicarea Gorjului în plan sportiv a crescut precum aluatul de cozonac; producţia de cărbune, însă, a intrat la dospit, pentru că SNLO a trebuit să alimenteze toate firmele cu acţionariat sindical create cu scopul de mai angaja la salariul minim pe economie pe câţiva dintre minerii rămaşi pe drumuri după cheltuirea banilor primiţi la disponibilizare. Concomitent, fiecare dintre conducătorii administrativi a folosit cel puţin zece ani din anii de activitate ca să-şi construiască reşedinţe de lux, de care pot să aibă foarte bine grijă în cele două vacanţe consecutive care s-au anunţat deja. Ţinta predilectă a celor care dirijează astăzi interesele din minerit rămâne însă politica, pentru că s-a văzut cât de frumos evoluează în Parlament parlamentarii gorjeni care au o legătură cu mineritul, fie că sunt foşti salariaţi ai SNLO, fie că rămân în activitate şi în Parlament şi în minerit (şi mă refer aici la liderii de sindicat). Această ţintă nu mai este însă etajul superior al Puterii, ci puterea locală şi judeţeană din Gorj; de aceea minerii trebuie pregătiţi din timp, ca să poată fi furioşi în 2012 când îşi vor susţine candidaţii în campania electorală. Furia se poate amplifica, deoarece şomajul tehnic induce restricţii şi în familii, în sensul că puţine familii vor mai accede la concedii la munte sau la mare în absenţa fondurilor necesare. Cel mai grav lucru rămâne însă dependenţa energetică naţională care conservă interesul „băieţilor deştepţi” în Gorj, întârzie formarea concernului Electra şi de aici încolo un mecanism perfect de adâncire a crizei economice naţionale.
