Usturoița este flora spontană specifică zonelor de climă temperată a Europei. În România este răspândită în pădurile de foioase, în tufărișuri, locuri umbroase din grădini, livezi, poieni, pe lângă drumuri sau garduri. Are tulpina înaltă de până la 80 cm, ramificată la vârf. Frunzele sunt adânc crestate pe margini, cresc opus și sunt mari. Florile cresc în vârful tulpinii, grupate în inflorescențe și sunt de culoarea albă și au câte patru petale. În fitoterapie se folosește partea aeriană a plantei, dar proaspătă. Trebuie recoltată în aprilie- mai. Prin uscare își pierde proprietățile.
Compoziție: ulei eteric (asemănător usturoiului), săruri minerale, caroten, saponine, zaharoză, glicozizi, mirozină, siringină, celuloză, sulfocianat de alilca
Acțiune: antiputridă, antiseptică, detergentă, vulnerară, vermifugă, diuretică, sudorifică, astringentă, expectorantă, antispasmodică, bactericidă, antifermescibilă, cardiotonică, vasodilatatoare
Indicații terapeutice
Uz intern:
– astm, diaree, hipertensiune, scorbut, detoxifierea organismului (mai ales în cazul fumătorilor) – sub formă de infuzie din planta proaspătă, tinctură; pot fi adăugate frunzele proaspete în salate
Uz extern:
– abcese, artroză, cangrene, eczeme, furuncule, inflamații externe, răni, traumatisme, ulcerații – sub formă de suc proaspăt aplicat local sau planta zdrobită.
Efecte adverse:
Supradozajul produce gastroenterite, colici și nefrite.
Alexandra Cruceru
