USL-ul a pus PC-ul la Borcan

363

pc sediu nouDupă ce Ilie Petrescu a părăsit barca Partidului Conservator Gorj, iar frâiele organizaţiei au fost preluate de Marius Borcan, reprezentanţii USL Gorj nu şi-au schimbat prea mult atitudinea faţă de conservatorii rămaşi să sprijine uniunea la locale. Mai mult, conservatorii se plâng că li se oferă locuri în listele de consilieri comunali, orăşeneşti şi municipali doar de figuraţie.

Un exemplu elocvent este poziţionarea reprezentantului PC pe locul 17 în lista USL de consilieri municipali la Motru, locul nefiind deloc eligibil. Mai precis este ultimul din listă. Preşedintele Marius Borcan, revoltat ieri, nu a aprobat lista pentru Motru, având o discuţie în contradictoriu şi cu Dorin Hanu, primarul localităţii prezent la întrunirea şi şedinţa foto în cauză. Situaţia de la Motru se repetă şi în alte localităţi. Astfel la Mătăsari, locul oferit PC-ului este cel cu numărul 11 la fel de neeligibil. La Roşia de Amaradia, conservatorilor li s-a dat poziţia 9 în listă, la Runcu şi Dănciuleşti la fel. La Băleşti li s-a dat locul 12 şi 13. Sunt primării unde conservatorii au avut parte de înţelegerea şi respectul cuvenit, dar localităţile în cauză sunt extrem de puţine. Conservatorii au cerut de altfel câte un loc, eligibil însă, în consiliile locale, dar şi fără Petrescu văd că au parte de aceiaşi indiferenţă a partenerilor din USL.

Negocieri dure ieri cu primarii şi astăzi cu liderii

Negocierile interne din sânul USL s-au purtat ieri în incinta Muzeului de Artă din Târgu-Jiu, participând Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu, Dian Popescu, Marius Borcan, reprezentaţi de la cele trei partide şi primari USL. Astăzi conservatorii vor intra în runda de negocieri cu liberalii şi social-democraţii pentru locurile eligibile promise în lista pentru Consiliul Judeţean Gorj şi Consiliul Municipal Târgu-Jiu. Aici nu mai există cale de întors, negocierile fiind anunţate dure. La municipiu doctoriţa Elena Băltăreţu aspiră la poziţia eligibilă iar la judeţ, Marius Borcan, preşedintele interimar al PC Gorj.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here