Urmărit internațional, prins la Târgu-Jiu

340

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Gorj au reţinut şi încarcerat un bărbat din judeţul Mehedinţi, urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea, pentru comiterea mai multor furturi din locuinţe.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani, din județul Mehedinți, se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care fusese condamnat de Judecătoria Baia de Aramă pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe. Acesta a fost depistat ieri de polițiștii gorjeni, pe raza municipiului Târgu-Jiu. “În după-amiaza zilei de 22 august, urmare a unei acţiuni executate în municipiul Târgu-Jiu, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat într-un local de alimentaţie publică situat pe str. Lt.col. Dumitru Petrescu, pe I.P., de 44 ani, din comuna Bala, judeţul Mehedinţi, care figura urmărit la nivel naţional şi internaţional. Poliţiştii de investigaţii criminale l-au reţinut şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here