Urmărire în trafic, după ce un tânăr nu a oprit la semnalele polițiștilor

5025

O mașină condusă de un tânăr care nu oprise la semnalul regulamentar a fost urmărită de polițiști, azi-noapte, pe raza comunei Țânțăreni. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că persoana aflată la volan nu avea permis de conducere.

„Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au identificat în trafic pe DE Țânțăreni, un autoturism care nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, iar conducătorul acestuia nu a oprit la semnalele de oprire ale polițiștilor. S-a procedat de îndată la urmărirea autoturismului, acesta fiind găsit abandonat de către polițiști pe un drum forestier din comuna Tânțăreni, iar  în urma verificărilor, în liziera pădurii, au fost identificați doi tineri, de 18 și 19 ani, din comuna Țânțăreni. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul de 19 ani, care nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, ar fi condus autoturismul, acesta nefiind înmatriculat în circulație. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, de către o persoană care nu posedă  permis de conducere”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.