UPDATE: Unul dintre șoferii implicați în accidentul de pe Ana Ipătescu, alcoolemie de peste 1 la mie și cu permisul anulat

1607

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Târgu-Jiu, din direcția strada 9 Mai către strada Unirii, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din direcția opusă, de către un bărbat de 61 de ani, din municipiul Târgu-Jiu.
,,În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto, a unui bărbat de 48 de ani, din municipiul Târgu-Jiu şi a unei femei de 58 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, pasageri în cele două autovehicule.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, rezulatul a fost negativ în cazul conducătorului auto de 61 de ani, iar în cazul conducătorului auto de 47 de ani, a rezultat o concentratie de 1, 04 mg/ l alcool pur în aerul expirat, acesta figurând în bazele de date cu permisul de conducere anulat”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care are permisul de conducere anulat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here