Ministerul Energiei și șefii CEH închid termocentrala, fără să-și pună problema oamenilor care rămân fără slujbe. Disponibilizații primesc compensații financiare din partera companiei și venit de completare de la Guvern, însă nu e suficient. Zona va deveni una „calamitată” din cauza numărului mare de șomeri. Iată ce spune liderul de sindicat Cristian Istoc, la Antena 3, în această seară, despre cei 1.500 de oameni care urmează să fie concediați, în total, de la CEH.
„Îi îndemnăm pe deveni să vină alături de noi. Noi vom fi în mijlocul lor prin Asociația Hunedoara Suntem Noi și să milităm pentru găsirea unei alternative și a unor surse de încălzire a școlilor, ca să ne putem trimitem copiii la școală. Aș vrea să le atrag atenția autorităților locale care au obligația să asigure încălzirea în municipiul Deva că legea 325 din 2006 tocmai a fost modificată și acum prevede obligația de a furniza iarna căldură în tot timpul ei.
Această lege dacă era la promulgare din 2008, dacă președintele Iohannis s-ar fi grăbit și ar fi promulgat-o în toamna anului trecut, acest obiectiv nu s-ar fi oprit în 5 martie, la temperaturi negative, pentru că ar fi fost obligatoriu să încălzească municipiul Deva. Facem această precizare pentru că vrem să le arătăm hunedorenilor că dacă până acum am mai avut o speranță că acest guvern își revine și va reporni instalațiile de la Termocentrala Mintia, vedem că ei nu se joacă, nu glumesc, o pregătesc pentru tăiere, au și oameni care se ocupă de acest lucru.
Vom sesiza în zilele următoare tot felul de isntituții și vom indica acele persoane. Sperăm să reușim să-i oprim.”, a declarat liderul sindical Cristian Iștoc, aflat în acest miez de noapte la protest.
Amintim că actualul Guvern închide pe bandă rulantă capacități de producție a energiei pe cărbune, în lipsa unui program care să fie aprobat de Comisia Europeană. În Gorj, în jur de 1.000 de oameni nu-și mai aduc aportul muncii lor, fiind concediați de la CEO, cel mai mare angajator din Oltenia. Ceea ce se întâmplă în Hunedoara se va întâmpla și în județul Gorj: Nu există nicio alternativă.
Notă: Instalațiile de la Termocentrala Mintia sunt, rând pe rând, tăiate și duse la fier vechi. După ce o cantitate de componente a fost scoasă la licitație pentru plata unor datorii, s-a trecut la dezmembrarea unei benzi transportoare, de la depozitul de cărbune al unității. Inițial, a fost scos covorul de cauciuc, sub pretextul că este nevoie de acel material la o mină din Valea Jiului. Însă, lucrurile nu s-au oprit aici. S-a trecut la dezmembrarea rulmenților și a altor componente metalice. (Februarie, 2021).