Unul vine, altul pleacă

594

Ultimele zile ale săptămnii trecute au fost pline de evenimente în ceea ce privește lotul Pandurilor. În vreme ce Dan Nistor s-a întors la echipa care l-a dat fotbalului mare, Buleică a plecat din nou de la Pandurii.
Dan Nistor nu a reușit să convingă în Franța, acolo unde plecase în vara lui 2013, la Evian, echipă care l-a cumpărat de la Pandurii pentru 800.000 euro. Mijlocașul ce a explodat la Pandurii după ce a fost adus la Târgu-Jiu odată cu “lotul Internațional”, a stat în Franța doar o jumătate de campionat, perioadă în care a bifat nouă partide în tricoul echipei din Hexagon. În pauza de iarnă a sezonului 2013-2014, Nistor a revenit la Pandurii și spera să poată să-i facă pe francezi să îi acorde o nouă șansă, însă lucrurile nu au decurs așa cum mijlocașul originar din Rucăr își dorea. Problemele de sănătate l-au împiedicat să joace la adevărata valoare, iar Pandurii a avut și ea un sfârșit de sezon slab, așa că în vara anului 2014 Nistor a fost din nou pus în postura de a-și căuta o echipă la care să joace, iar Pandurii a fost din nou cea aleasă. La capătul sezonului trecut, în care Nistor a jucat 36 de meciuri în toate competițiile pentru Pandurii, marcând de două ori, jucătorul a revenit la Evian, însă doar pentru a-și rezilia contractul cu echipa ce a ajuns între timp în liga secundă. Nistor a primit oferta Pandurilor de a deveni din nou jucător al echipei gorjene și a acceptat-o, Nistor fiind pentru doi ani jucător cu acte în regulă al Pandurilor.
Dacă Dan Nistor revine la Pandurii pentru a treia oară, Alin Buleică pleacă de la Pandurii pentru a doua oară. Prima dată a făcut-o sub formă de împrumut la Universitatea Cluj, de unde a revenit pentru a juca bine în Europa League cu Pandurii. Acum, când părăsește Pandurii pentru a doua oară, o face tot sub formă de împrumut, la Concordia Chiajna. Concurența foarte mare pe partea dreaptă, dar și un sezon șters la Pandurii, l-au îndepărtat pentru un an pe Buleică. Banda dreaptă a Pandurilor pare a fi una extrem de bine acoperită cu Hora, Ciucur și Khalouta, asta fără să mai punem la socoteală că foarte bine pot juca acolo și Răduț sau Nistor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.