Unul pleacă, altul vine!

290

Antrenorul Pandurilor, Edi Iordănescu este resemnat cu pierderea aproape certă a lui Paul Anton și este resemnat și cu faptul că, mai devreme sau mai târziu și Mihai Roman va pleca.
Tehnicianul echipei gorjene își face în acest timp și calcule pentru umplerea golurilor lăsate: “Anton este ca și plecat, la o semnătură distanță. Îmi cade foarte greu, dar trebuie să accept realitatea și să realizăm că suntem un club care trebuie să și producem. Pierd un jucător foarte important în economia jocului nostru, un lider al echipei în teren și în afară, ne pierdem căpitanul. E vorba de o sumă de bani care dacă satisface clubul trebuie să accept această pierdere”, a explicat Edi Iordănescu, acesta mărturisind că și Roman este pe picior de plecare: “Putem pierde și golgheterul echipei, asta este realitatea, trebuie să punem altceva în loc. Să găsim repede jucători care să se adapteze imediat și să ajute echipa. Este un moment greu pentru mine și echipă. În decembrie 2014 am spus că voi face echipa să joace și își va îndeplini obiectivul. Ne vom îndeplini obiectivul și echipa va crește de la joc la joc”.
Faptul că doi jucători importanți sunt foarte aproape de a părăsi echipa îl face pe Edi Iordănescu să aibă pregătite și variante de înlocuire pentru că spune că nu va accepta doar plecări, fără a transfera ceva în loc: “Dacă Mihai Roman nu pleacă, compartimentul ofensiv este acoperit. Dacă Mihai Roman pleacă atunci trebuie să aducem ceva, de ce nu, l-aș dori și pe Tade. Nu ascund că am discutat de Ionuț Neagu, insistăm pentru el, e un jucător pe care îl știm, vedem dacă putem materializa acest transfer. Avem nevoie urgentă de jucători pentru a fi acoperiți din punct de vedere cantitativ, îmi doresc și calitate pentru a ajunge în play-off”, a mai spus antrenorul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here