Unul dintre gemenii lui Creţu, admis la Academia de Poliţie din Bucureşti

3357

Cu media 8,50, Dumitru Dănuţ Creţu, fiul afaceristului Nicu Creţu care deţine restaurantul Rebeca din Târgu-Jiu, a intrat la Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” din capitală. Acesta obţinuse note mai mici la bacalaureat decât fratele său, chiar lui majorându-i-se cu aproape un punct nota la limba română, după cotestaţiile la Bac. Dănuţ Creţu a intrat la specializarea “Ordine şi siguranţă publică”, iar pentru admitere a susţinut examen la disciplinele: limba română, istorie şi o limbă străină.

candidati admisiLa disciplina română, Dănuţ Creţu a luat la Academie 8,20, la Istorie a obţinut 10,00, iar la limba străină a luat 7,30. În media 8,50 obţinută la admitere nu a fost inclusă şi media de la bacalaureat pentru care se presupune că a ajuns să fie cercetat tatăl acestuia, Nicu Creţu. De altfel, afaceristul a fost pus sub control judiciar fiind acuzat, luna trecută, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru dare de mită, asta pe motiv că le-ar fi promis lucrări la locuinţe lui Gabriel Răscol, directorul Liceului Sportiv din Târgu-Jiu, şi lui Vasile Udroiu, director adjunct la Liceul Energetic din municipiu. Totul în schimbul majorării notei la contestaţii pentru elevul Dănuţ Creţu. Cert este că după contestaţii, actualului student la Academia de Poliţie i s-a majorat media de la 8,46 la 8,78. Cei trei au petrecut însă o noapte în arestul IPJ Gorj.
Fratele geamăn al lui Dănuţ Creţu, Constantin Cladiu, care luase 9,35 la Bac, nu figurează pe lista candidaţilor admişi la Academia de Poliţie din capitală.
A.Stoica

5 COMENTARII

  1. Felicitari! ai spalat rusinea tatalui tau si asa demonstrati ca toata mizeria spusa de presa si tv este o politica murdara a unor persoane rau voitoare,politica mizerabila cunoscuta si in alte cazuri.Sa ai succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.