Universitatea îşi apără legendele! Reacţie dură a clubului după ce Cârţu a fost batjocorit

1606

Universitatea Craiova a dat, miercuri, un comunicat oficial după ce actualul preşedinte al clubului, Sorin Cârţu, s-a trezit, în zile diferite, cu casa şi cofetăria vandalizate.
Fosta glorie a Craiovei e acuzată de ,,trădare” de fanii echipei lui Adrian Mititelu, despre care Cârţu spune că i-au scris mesaje triviale pe zidurile imobilelor. Acţiunea a înfuriat la culme conducerea Universităţii, care aminteşte că datorită unor asemenea comportamente foştii componenţi ai Craiovei Maxima, alături de preşedintele Corneliu Stroe, au dorit reînfiinţarea secţiei de fotbal din cadrul Clubului Sportiv. În fond, scrisoarea deschisă sugerează că Adrian Mititelu, patronul FC U Craiova 1948, ar orchestra aceste acţiuni, după ce, în trecut, a avut mai multe conflicte cu jucătorii care au scris istorie pentru fotbalul craiovean.,,Lui Sorin Cârțu i-a fost vandalizată casa.Care Sorin Cârțu? Acel Sorin Cârțu, unul dintre simbolurile Craiovei Maxima, ale fotbalului românesc, ultimul antrenor care a adus eventul în Bănie, cel care în 25 de ani de activitate ca jucător a evoluat doar pentru Craiova (283 de meciuri și 107 goluri pentru Universitatea Craiova și 82 de meciuri și 27 de goluri pentru Electroputere Craiova), fiind câștigător a 3 campionate și 5 Cupe ale României ca jucător și antrenor. Și președintele în exercițiu al Universității Craiova. Practic, întreaga activitate a lui Sorin Cârțu se confundă cu perioada de glorie a Științei.Și, totuși, casa i-a fost vandalizată, iar la 3 zile distanță i-au fost vandalizate și alte proprietăți. Credem că este mai puțin important ale cui mânuțe au vopsit efectiv. Important este să vedem cine i-a incitat și cine i-a încurajat. Și aici știm cu toții răspunsul. Și o să vedem în câteva zile cum aproape toată Craiova Maxima a fost „vandalizată” de aceleași personaje. Pentru că vedem că în ultimele zile Bornescu a devenit mai important pentru istoria Științei decât Silviu Lung, iar un lider de galerie mult mai important decât Nicolae Tilihoi.Peste 80% din componenții Craiovei Maxima, în frunte cu președintele Corneliu Andrei Stroe și aproape toți componenții Campioanei Unei Mari Iubiri au avut, într-un fel sau altul, legătură cu renașterea Științei. Ce o să le faceți, ‘domnilor’? O să le vandalizați și lor casele? Dintre cei care ne-au părăsit, Nicolae Tilihoi și Profesorul Corneliu Andrei Stroe au fost în linia întâi a renașterii Științei. Iar Minunea Blondă a fost acolo. Ce o să faceți? O să le vandalizați mormintele? Ce o să se întâmple cu cei care lucrează astăzi la Universitatea Craiova? O să-i goniți la Severin, acolo unde ați mai dus o dată echipa spunând că orașul Craiova n-o merită?Voi vorbiți de istoria Universității Craiova, dar o vandalizați zi de zi? Nu meritați nici măcar să-i pronunțați numele. Pentru că cine nu-și respectă trecutul nu merită să aibă viitor. (…)vom arăta cum Sorin Cârțu nu este un caz singular printre cei care au făcut istorie pentru Știința și care au fost ‘călcați în picioare’, într-un mod sau altul”, se arată în comunicat.FC U Craiova 1948 a promovat în acest sezon în liga secundă, iar unii lideri de galerie ai Peluzei Sud susţin că rivalii din Peluza Nord i-ar fi vandalizat proprietăţile lui Cârţu, tocmai pentru a le face o imagine proastă în oraş ultraşilor ce susţin echipa din eşalonul doi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here