Universitatea Craiova inaugurează stadionul din Filiaşi

4689

Formaţia doljeană CSO Filiaşi va juca un amical cu Universitatea Craiova. Partida va fi programată pe 7 septembrie, când Liga 1 se află în pauză competiţională. În acest moment, stadionul din localitate este aproape finalizat, iar investiţia va căpăta contur atunci când se vor termina lucrările la tribune. ,,Inaugurarea stadionului va fi pe 7 septembrie. Ne-am gândit că este întrerupt campionatul Ligii I, pentru că sunt meciurile României cu Spania (5 septembrie) şi Malta (8 septembrie), din preliminariile EURO 2020, şi ne dorim să facem jocul de prezentare în compania Universităţii Craiova“, a declarat preşedintele Forin Spânu potrivit frf.ro. La echipa din Filiaşi a revenit antrenor Gigi Ciurea, care i-a luat locul lui Mugur Guşatu. „Este un nou început, de data asta cu Gigi Ciurea. După cum ştiţi, cu el am pornit acest proiect din Liga a IV-a, am promovat şi cu el am jucat în două campionate. Îi mulţumesc pe această cale că şi-a dat acordul de a veni şi de a pregăti echipa. Am adus jucători tineri, din întreg judeţul Dolj şi, în special, din Filiaşi şi sunt mulţumit de jucătorii care au rămas. Vorbim despre nucleul de bază: Sorin Munteanu, Cosmin Calu, Aurel Lupu, Claudiu Ştefan, Alex Armăşelu şi Ion Creţu, jucători care au dus greul echipei. Pe lângă ei vor veni de săptămâna viitoare încă cinci jucători cu experienţă: un portar, fundaş central, doi mijlocaşi laterali şi un atacant”, a mai spus oficialul clubului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here