Universitatea are probleme înainte de duelul cu Sepsi. Papură încă aşteaptă transferuri

1107

Universitatea Craiova revine pe teren, în 2021, cu o partidă extrem de dificilă. Elevii lui Corneliu Papură dau piept cu Sepsi Sfântu Gheorghe, ocupanta locului patru. Cele două formaţii sunt separate de 5 puncte în clasament, oltenii ocupând locul doi la reluarea sezonului. Din nefericire, noul coronavirus continuă să le dea bătăi de cap juveţilor. Alţi doi jucători din lotul alb-albastru au fost depistaţi pozitiv la ultima testare. Este vorba despre mijlocaşii Ovidiu Bic şi Vasile Constantin. ,,Sperăm ca și colegii cu COVID-19 să fie sănătoși. Să sperăm că o să vină vremea când o să facem vaccinul, deoarece această perioadă nu este confortabilă pentru nimeni”, a declarat fundaşul Mihai Bălașa, la conferinţa premergătoare partidei. Universitatea Craiova a anunţat că va transfera cel puţin doi jucători în această perioadă, dar până acum întăririle nu au venit pentru trupa lui Corneliu Papură. În schimb, mijlocaşul bulgar Antoni Ivanov va fi cedat sub formă de împrumut la FC Voluntari. „Important este să găsim jucători care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Suntem în discuții cu câțiva jucători, când se va materializa, noi vom anunța. Dacă vom împrumuta jucători, va trebui să găsim soluții să îi înlocuim”, a declarat antrenorul principal al alb-albaştrilor. Universitatea Craiova – Sepsi se joacă marți, de la ora 19.45. Partida va putea fi urmărită în direct la TV pe TV Telekom Sport 1, Digi Sport 1 și Look Sport+.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here